România va rămâne în topul preferințelor investitorilor în spații logistice și industriale din regiunea Europe Centrale și de Est, avantajele fiind poziționarea strategică pe continent și chiriile mici, în comparație cu alte piețe, sunt de părere reprezentanții companiei de consultanță imobiliară CBRE România.

„Record - un singur cuvânt poate descrie performanța pieței spațiilor logistice și industriale (I&L) din Românnia în 2022, cel mai bun an înregistrat vreodată de jucătorii din domeniul logisticii. Totalul tranzacțiilor de închiriere pe acest segment a depășit pentru prima dată pragul de 1,0 milion mp, însumând 1,1 milioane mp. Volumul acestora este cu 31% mai mare față de valoarea încheiată în 2021”, potrivit raportului CBRE România - “Market Outlook 2023”.

Așteptările pentru acest segment sunt de creștere și în 2023, când aproximativ 550.000 mp vor fi adăugați stocului modern de spații industriale din România trecând peste o nouă bornă, cea de 7 milioane mp, până la finalul anului.

"Contextul global, cu această serie de crize care se suprapun și care influențează consumul într-o direcție descendentă, poate genera o posibilă scădere a volumelor. Întârzierea aderării la spațiul Schengen complică, de asemenea, lucrurile. Dar poziția noastră strategică și faptul că avem aproape cele mai competitive prețuri din întreaga UE - costurile de ocupare - prețul de închiriere a spațiului logistic, asigură premisele minime necesare pentru creșterea pe care ne-o dorim cu toții.

Este interesant de remarcat, în primul rând, că avem aproape aceeași rată de neocupare pentru proiectele logistice cu restul țărilor din regiunea CEE. Diferența majoră derivă din faptul că acestea reușesc să atragă companii de producție din zona APAC, iar aici este punctul slab la care trebuie să lucrăm ca segment de piață.”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Victor Răchită, Head of Industrial & Logistics, CBRE România.

Dezvoltarea pieței spațiilor logistice și industriale va fi accelerată în 2023 de trei tendințe principale:

1. Rapiditatea și flexibilitatea transportului intermodal (Intermodal Agility & Flexibility) - Terminalele modale feroviare, aeriene și maritime sunt capabile să influențeze timpii de livrare, atât de importanți pe segmentul I&L. Până de curând, România dispunea de o serie de terminale intermodale, în general subdimensionate și lipsite de o reală eficiență în procesul logistic. În prezent însă, prin cele 3 proiecte amplasate strategic din punct de vedere geografic la Constanța (aerian/feroviar/maritim/rutier), la Decea (feroviar/rutier) și la Oradea (aerian/rutier), accesul în regiune, în întreaga țară sau către exteriorul țării este îmbunătățit considerabil pentru cei care accesează acest mix de transport.

2. Creșterea regiunii Est/ Nord-Est – Dacă până nu de mult investitorii evitau să ia în calcul această zonă, în principal din cauza infrastructurii subdezvoltate, regiunea de Est/Nord-Est a țării a reușit anul trecut să atragă investitori locali. Estimările arată că această zonă își va continua dezvoltarea și se va clasa pe locul 3, cu circa 18% din totalul volumului de noi livrări ale anului 2023. În plus, noi proiecte logistice sunt anunțate în regiune anul acesta, în principal în Iași.

3. Nearshoring-ul - cheia pentru industria producătoare - Un număr mai mare de companii din Asia sunt așteptate să deschidă businessuri pe piața locală, pentru a fi mai aproape de clienții din vestul Europei. Poziționarea geografică strategică de care se bucură România, dar și faptul că avem prețuri ale chiriilor competitive sunt principalele avantaje care vor duce la dezvoltarea industriei.

„2023 va fi un an interesant, în care ne așteptăm ca retailerii și comerțul electronic să își mențină ritmul. Într-un an în care estimăm că alți 550.000 mp vor fi adăugați la stocul de spații industriale și logistice moderne, piața va căuta să beneficieze de poziționarea puternică a României atât pentru strategia de nearshoring a multor companii producătoare, cât și pentru distribuția locală și regională în ECE.”, a mai adăugat Victor Răchită, Head of Industrial & Logistics, CBRE România.

București și regiunea Vest/ Nord-Vest, cele mai dezvoltate zone industriale din țară, vor rămâne în continuare principalele poluri și vor atrage cea mai mare pondere a stocuriilor. În prezent, cele două regiuni cumulează 68% din totalul suprafețelor industriale în construcție.

Totodată, Bucureștiul a continuat să se mențină în fruntea regiunilor industriale din țară și în ceea ce privește activitatea de leasing. Anul trecut, Capitala a generat 61% din totalul TLA, iar previziunile mențin Bucureștiul pe primul loc, mai ales că a doua cea mai activă piață, regiunea Sud, se află cu mult în urmă, însumând doar 19% din totalul suprafeței totale închiriate.

Sursa foto: P3 România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri