Lucrările de construcţii au scăzut atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în luna decembrie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021, însă România a fost ţara unde lucrările de construcţii au înregistrat una dintre cele mai puternice creşteri în ritm anual, arată datele publicate, luni, de Eurostat, conform Agerpres.

Conform statisticilor Eurostat, lucrările de construcţii au scăzut cu 0,4% în UE şi cu 1,3% în zona euro în luna decembrie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021. Cu toate acestea, în rândul statelor membre UE, cele mai importante creşteri ale lucrărilor de construcţii au fost înregistrate în Slovenia, cu un avans de 74,5%, şi România (18,4%).

În luna decembrie 2022, comparativ cu luna noiembrie 2021, lucrările de construcţii au scăzut cu 2,5% în zona euro şi cu 2% în Uniunea Europeană. În acest acest caz, România este una dintre ţările UE unde lucrările de construcţii au scăzut de la o lună la alta, dar declinul de 0,3% este unul dintre cele mai mici din UE. Cele mai importante scăderi ale lucrărilor de construcţii au fost înregistrate în Germania (minus 8%), Austria (minus 7,6%) şi Polonia (minus 3,8%).

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în decembrie 2022 comparativ cu noiembrie 2022, ca serie brută, cu 14,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 0,3%.

În ritm anual, decembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 15,1%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 19,1%

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri