Cutremurele din ultima perioadă care au afectat judeţele Gorj, Cluj, Hunedoara, dar şi Capitala, demonstrează cât de vulnerabili continuăm să fim, iar în urma acestor evenimente, până la finalul lunii februarie, au fost deja deschise peste 1.000 de dosare de daună, în baza poliţelor de asigurare obligatorii şi facultative pentru locuinţe, a anunţat Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Conform organizaţiei, sâmbătă se împlinesc 46 de ani de la cutremurul din 1977, unul dintre cele mai puternice seisme înregistrate vreodată în România. Cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, acesta a avut efecte devastatoare la nivel naţional: peste 1.570 de oameni şi-au pierdut viaţa, circa 11.300 au fost răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit, notează Agerpres.

Un nou eveniment seismic, similar cu cel din 1977, ar putea provoca pagube economice de ordinul zecilor de miliarde de euro şi sute de mii de persoane ar putea rămâne fără locuinţe, arată datele Băncii Mondiale. Sunt cifre care indică rolul fundamental al unei asigurări în astfel de situaţii, pentru creşterea gradului de rezilienţă şi de protecţie financiară a populaţiei.

De altfel, România rămâne una dintre ţările europene cu un grad ridicat de risc seismic. Spre exemplu, între 2013 şi 2022, asigurătorii membri ai UNSAR au despăgubit 1.664 dosare de daună - doar ca urmare a cutremurelor. Sprijinul financiar a depăşit 4,3 milioane de lei. Dintre aceste dosare, 1.612 au fost despăgubite în baza poliţelor de asigurare pentru locuinţe, iar diferenţa în baza asigurărilor dedicate companiilor. În acelaşi timp, valoarea medie a unui dosar de daună a crescut semnificativ, triplându-se în 2022, comparativ cu 2015 (chiar dacă în 2015 au fost despăgubite 693 dosare de daună, iar anul trecut 98). Aşadar, încheierea unei poliţe de asigurare va face mereu diferenţa în cazul producerii unui eveniment neprevăzut.

"Este important să învăţăm din lecţiile trecutului pentru a fi mai bine pregătiţi în faţa viitorului, indiferent ce ne rezervă acesta. Asigurarea pentru locuinţe reprezintă o plasă importantă de siguranţă pentru noi toţi, iar industria de asigurări are capacitatea de a prelua aceste riscuri, continuând să fie aproape de cei care au cea mai mare nevoie de sprijin financiar", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri