8 Martie 2023

Un nou proiect de lux în nordul Capitalei: Investiție de 11,5 milioane de euro în 54 de apartamente



Concept One lansează proiectul Pipera Concept II, un nou proiect rezidențial premium situat în nordul Bucureștiului, care va cuprinde 54 de apartamente cu două, trei și patru camere, valoarea de piață a proiectului fiind de peste 11,5 milioane de euro.

Proiectul rezidențial exclusivist Pipera Concept II are un regim de înălțime P+3, cu etajul 4 retras și este proiectat de Puran Architecture & Design, o companie privată românească, fondată de Sorin Puran, arhitect senior și membru fondator al Quattro Design Team, Quattro Architecture & Design, Quattro Design Plus și Graphics Creative.

Construcțiile sunt realizate din materiale de construcție eficiente energetic, locuințele vin cu încălzirea prin pardoseală, finisajele premium, terasele de până la 280 de metri pătrați, sistemele de parcare independente automate și semiautomate și stațiile de încărcare electrice.

"Proiectul Pipera Concept II a atras și atenția investitorilor străini, astfel că peste 15% dintre apartamente au fost vândute către această categorie de clienți, destul de activă în ultimii ani pe piața românească.

Structura proiectului de tip boutique este finalizată, în prezent se lucrează la finisajele interioare și la amenajarea peisagistică. Avem în vedere contractarea integrală a tuturor apartamentelor înainte de livrare, termenul de finalizare fiind sfârșitul anului 2023", a declarat, într-un comunicat remis redacției, Adriana Bîzgan, fondatoarea Concept One.

(Sursa foto: Concept One)

Proiectul este amplasat în Pipera, aproape de A3, în apropiere de zona de birouri, oferind acces către școli, grădinițe, restaurante, săli de sport, centre comerciale și supermarketuri din zonă.

Pipera Concept l și II sunt reprezentate în exclusivitate de Concept One. Agenția a încheiat în primele două luni ale acestui an tranzacţii de aproximativ 1,5 milioane de euro şi vinde locuinţe cu un preţ mediu de 1.800 de euro metru pătrat util, având un portofoliu de 360 de apartamente noi și 80 de case noi la vânzare.



Citeste si