Clădiri istorice în paragină: Statul și proprietarii împart vina, iar birocrația este un obstacol în calea restaurării lor

Avem clădiri, mai mari sau mai mici, de la simple case de locuit până la castele cu domenii vaste, care ar putea aduce un plus de valoare orașelor și comunităților în care se află, dacă ar fi renovate sau dacă s-ar afla în administrarea unor proprietari care să-și permită astfel de investiții, dar și interesați de conservarea lor.

Pentru a afla mai multe despre situația din România în ceea ce privește clădirile vechi istorice și clădirile monument de la noi, am stat de vorbă cu Constantin Prisecaru, Managing Partner, Romania Sotheby’s International Realty, filiala locală a uneia dintre cele mai mari companii din lume în ceea ce privește nișa clădirilor istorice.

Constantin Prisecaru, absolvent al Facultății de Istorie și un pasionat de artă și arhitectură, după doi ani și jumătate în care a lucrat în cadrul companiei de consultanță imobiliară Colliers, s-a alăturat echipei Artmark în 2012. În 2014 s-a înființat divizia Artmark Historical Estate, care a fost mai târziu preluată de grupul Sotheby’s. Prin urmare, are în spate o experiență mare în ceea ce privește și aspectele istorice, dar și cele imobiliare specifice pieței autohtone.

Potrivit lui, s-au făcut anumite progrese, dar suficiente. Avem exemplele pozitive ale unor orașe din provincie unde s-au întâmplat lucruri pozitive, cum ar fi Oradea, Timișoara (actuala capitală culturală europeană) sau Alba Iulia. De cealaltă parte, avem Bucureștiul, care are mult de recuperat la capitolul conservare a patrimoniului imobiliar național.

Dacă Bucureștiul este în urmă față de alte orașe din provincie la acest capitol, România este mult în urma altor țări, cum ar fi Italia, Franța sau Spania. Din păcate, ne spune chiar Constantin Prisecaru, România a pierdut fonduri care ar fi putut fi direcționate către restaurarea clădirilor vechi.

„Avem acest discurs vizavi de patrimoniu, că trebuie să-l salvăm, să facem ceva, să arătăm și noi ca în Occident. Din păcate, am pierdut investiții care s-au pus la dispoziție, sume importante oferite de fonduri de investiții mari din străinătate”, ne-a spus managing partner-ul diviziei de imobiliare locale a grupului Sotheby’s.

Potrivit lui, vorbim în principal de fonduri care erau interesate de achiziția unor imobile importante, istorice, dar pentru că lucrurile nu s-au mișcat, la nivelul autorităților, așa cum ar fi trebuit, s-au pierdut acei bani.

Constantin Prisecaru - sursa foto Romania Sotheby's International Realty

„Fondurile acestea deblochează banii pentru o anumită perioadă în care trebuie să-i cheltuie. Și vorbim de fonduri de investiții care au venit cu banii investitorilor în spate, dar au stat luni de zile ca să primească un răspuns de la Ministerul Culturii, cu privire la dreptul de preempțiune al statului asupra unor clădiri de patrimoniu. Până a venit răspunsul de la Minister, investitorii nu au mai fost interesați, deoarece expirase de mult termenul de timp alocat și au îndrumat banii spre alte zone”, ne-a dezvăluit Constantin Prisecaru.

Managerul de la Romania Sotheby’s International Realty spune că procesul de achiziție este de obicei foarte lung pentru proprietățile care sunt încadrate ca monumente istorice, iar birocrația este doar o componentă a unei tranzacții cu un imobil istoric.

Potrivit lui, este un întreg proces de due-diligence, prin care investitorul nu vrea să afle doar cât costă clădirea, ci și cât îl poate costa renovarea în cazul în care este nevoie de investiții adiționale, ce alte aprobări mai are nevoie, dar și să analizeze potențialul acelor proprietăți să genereze profit pentru investitori. Dacă la acest proces mai adaugi și timpul pierdut în procesele birocratice, timpii mari de așteptare pot deveni un factor descurajant pentru investitori.

Vrem să salvăm patrimoniul, dar ne încurcăm în birocrație.

Constantin Prisecaru

Consultantul în imobiliare ne-a explicat că, dincolo de frumusețea monumentelor restaurate și care atrag turiști și vizitatori, se află o muncă extrem de dificilă și investiții care se pot ridica la milioane de euro, în unele cazuri, la costuri mai mari decât cele de achiziție a unui imobil istoric.

Renovarea unui monument istoric este mult mai costisitoare și este un proces mult mai greu, iar specialistul ne spune că poate dura 3-4 ani până când un imobil istoric să poată fi redat publicului.

„Asta e deosebirea mare față de Occident, unde poți mult mai ușor să redai în circuit clădirile monument, să le readuci la strălucirea de odinioară. Sunt exemple pe care le cunoaștem și la noi, le vizităm cu drag, cum sunt castelele din Transilvania. Dar acolo a fost o muncă enormă în spate și foarte mulți bani”, ne-a mai spus Constantin Prisecaru.

Statul nu face ceea ce le cere proprietarilor de monumente istorice

Pe de o parte, avem clădiri istorice care se află în diverse stadii de degradare din cauza faptului că renovările sunt extrem de costisitoare, iar procesul este unul complex. În plus, mulți proprietari, majoritatea beneficiarii ai unor retrocedări, nu au potențialul financiar și nici tragerea de inimă pentru a se înhăma la astfel de investiții. Aici putem da vina pe unii proprietari care se încăpățânează să țină de niște proprietăți care continuă să se degradeze pentru că nu vor să vândă la un preț decent, considerând că acele proprietăți valorează mai mult decât li se oferă de obicei. Asta pentru că nu iau în calcul și faptul că acele proprietăți vor necesita investiții masive în renovare. Așa că stau cu imobilele respective în proprietate, dar fără să aibă posibilitatea financiară de a le renova, prin urmare acestea continuă să se degradeze.

De cealaltă parte, avem și statul, care le cere proprietarilor privați să investească în renovări sau să aibă grijă de acele imobile, în timp ce ignoră, la rându-i, imobilele aflate administrația domeniului public.

„Sunt foarte multe clădiri care se află în patrimoniul statului și care sunt foarte degradate. Statul vine la privat și-i cere să recondiționeze un imobil pe care i l-a retrocedat după 50 de ani. Când a fost luat de la proprietarul original, imobilul era în stare bună. Nu poți să-i redai unui proprietar un imobil pe care tu l-ai neglijat atâta timp și să-i ceri să-l aducă readucă pe banii lui la starea la care era”, a subliniat Constantin Prisecaru.

Mai mult, ne mai spune acesta, în timpul proceselor de retrocedare, statul, administrațiile care le aveau în proprietate nu au mai investit deloc în ele, deși era în sarcina lor, pentru că așteptau să vadă dacă imobilele respective aveau să fie retrocedate sau nu.

„Procesele de retrocedare au durat între 10 și 15 ani, poate chiar mai mult în unele cazuri, perioade în care nimeni nu a mai făcut nimic. Iar în unele cazuri de retrocedări, cei care au stat în acele imobile au plecat cu tot, cu prize, cu cabluri smulse din pereți, s-au furat dușumele, feronerii. Nu poți ca, după atâția ani în care nu ai mai avut grijă de proprietate, pe care mi-ai predat-o într-o stare degradată, pe care ai mai și jefuit-o la plecare, să vii să-mi dai amendă pentru felul în care arată clădirea”, a mai punctat Constantin Prisecaru.

România trebuie să învețe de la statele cu experiență cum să aibă grijă de patrimoniu

Managing partner-ul de la Romania Sotheby’s International Realty spune că autoritățile române pot oricând să se inspire de la ce au făcut țările care au o experiență mai mare, atât în ceea ce privește legislația, dar și modul prin care să încurajeze investițiile în patrimoniul imobiliar național.

Cu atât mai mult, când este nevoie de investiții reale în restaurare și nu doar renovări de superficiale.

„Sunt destule renovări care sunt de fațadă. Adică sau refăcut fațadele, s-a dat puțin cu vopsea gardul, dar înăuntru este leopardul, cum s-ar zice. Statul trebuie să vină cu o legislație clară. După ce vii cu o legislație clară, trebuie să-i obligi pe oameni să facă anumite lucruri. Ca exemplu, în Paris, la un anumit interval de timp ești obligat să refaci fațadele. Nu contează cine ești. Din păcate, la noi nu exisă așa ceva”, a mai spus Constantin Prisecaru.

Apoi, ne mai spune acesta, restaurările la care sunt obligații cei care trebuie să le facă au nevoie de un plan după care pot face restaurările, dar și de susținere financiară, de scheme de ajutor de stat, ori de scheme de finanțare a acestor tipuri de proiecte.

„Trebuie să vii cu niște norme de urbanism foarte clare, după aceea trebuie să vii cu niște scheme, cum s-a întâmplat în Oradea, niște structuri de finanțare care să vizeze restaurare a patrimoniului. În București s-au făcut unele renovări de fațade, dar la interior, Doamne Ferește de un cutremur!, ele nu sunt consolidate, nu sunt reabilitate. Este nevoie pentru aceste investiții de metode de stimulare, de ajutor, poate anumite scheme de rambursare, să se urmeze modelul de la Oradea, pe care am observat că au mai început și alții să-l urmeze”, a mai spus Constantin Prisecaru.

Și mai trebuie făcut ceva anume, am mai spune noi și oarecum confirmat și de reprezentantul grupului Sotheby’s din România, aceea de a se împiedica o practică de a lăsa anumite proprietăți intenționat în degradare, astfel încât să fie valorificat terenul pe care se află, deoarece, de cele mai multe ori, proprietățile istorice se află în zonele centrale ale orașelor, terenuri cu un amplasament extrem de avantajos, iar a căror valoare este extrem de ridicată.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Te-ar putea interesa și: