NEPI Rockastle a anunțat că dezvoltarea centrului comercial Promenada Craiova se află în grafic, acesta urmând să fie inaugurat în toamna acestui an, iar la deschidere centrul va oferi spații pentru 150 de magazine, dezvoltatorul semnând deja acorduri cu mai multe branduri importante, locale și internaționale.

Investiția în Promenada Craiova reprezintă încă o etapă din planul de dezvoltare al Grupului, pe care l-am intensificat încă de anul trecut”, a declarat, într-o conferință de presă, Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle.

Potrivit lui, aceasta este și cea mai mare investiție din retail care are loc în România în ultima perioada.

„O investiție serioasă și nu venim pentru a vinde proprietatea, ci vrem să o ținem în administrare pentru mai mulți ani. Este o proiect de peste 125 milioane de euro, așadar o investiție serioasă, ținând cont de cele 670 de milioane de euro investiții în celelalte proiecte aflate în curs de dezvoltare”, a mai spus Rüdiger Dany.

Potrivit lui Andrei Radu, directorul de dezvoltare al NEPI Rockcastle, pe lângă componenta de retail, vom mai continua dezvoltarea cu spații de birouri, dar și o componentă de rezidențial.

„A fost greu să găsim un teren suficient de mare, bine poziționat în centrul orașului. Într-un final am hotărât să construim într-un teren cu multe provocări tehnice, în Balta Craioviței, o zonă neconstruibilă, care era o practic o baltă”, a explicat oficialul NEPI.

Zona comercială Promenada Craiova va avea o suprafață de 78.500 mp, din care noul centru comercial, care include și parc de retail, va ocupa 62.500 mp, iar magazinul Dedeman, 16.000 mp.

NEPI va construi și un drum de acces și va instala panouri fotovoltaice

Potrivit directorului de dezvoltare de la NEPI Rockastle, Compania va construi din fonduri proprii și un drum de acces pe care-l va dona administrației locale în prelungirea Bulevardului Râului, de aproape 1 km, cu o lățime de 40 mp, cu 2 benzi pe sens, un spațiu verde generos pe mijloc, cu piste de biciclete, dar și 2 intersecții semaforizate inteligent.

Andrei Radu a mai anunțat că centrul va beneficia de propria centrală de producție de energie solară cu o capacitate de 7 MWh, la un consum al centrului de 11 MWh, așadar, circa 70% din necesarul centrului Promenada Craiova va fi asigurat din surse proprii.

În ceea ce privește deschiderea, directorul de dezvoltare al NEPI a spus că nu sunt motive de întârziere, centrul urmând să fie inaugurat așa cum a fost planificat.

„Deschidem în prima jumătate a lunii octombrie, suntem în grafic și nu vedem vreo problemă care să ne facă să ne gândim la întârzieri și să nu deschidem așa cum am planificat”, a explicat Andrei Radu.

Terenul pe care este dezvoltat proiectul a fost achiziționat împreună cu Dedeman, compania fraților Pavăl fiind partener al NEPI și coproprietar al terenului pe care este construit Promenada Craiova.

Ce magazine se vor deschide în Promenada

Potrivit lui Marius Barbu, Group Asset Director, NEPI Rockcastle, centrul comercial va avea la deschidere în jur de 150 de magazine.

Printre brandurile pe care craiovenii le vor găsi în exclusivitate, în Promenada Craiova, se numără nume importante din zona de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum Peek & Cloppenburg, Nike, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Under Armour, Enzo Bertini, Mohito. Alte premiere sunt constituite de retaileri de tehnologie și software (iStyle), dar și de noile tipuri de magazine din lanțul Inditex: Zara, Bershka, Pull&Bear și Stradivarius. Noul centru comercial va găzdui și primul hypermarket Carrefour din Craiova.

De asemenea, proiectul va include un cinematograf Cineplexx, o parcare de peste 2.100 de locuri și restaurante de tip drive-through, precum KFC.

Centrul comercial va dispune și de cea mai mare terasă panoramică exterioară din Craiova, ce va găzdui restaurante și cafenele, pentru o experiență cât mai plăcută de petrecere a timpului liber.

Sursa foto: NEPI

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri