Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a declarat că noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, aflat încă în dezbatere în Parlament, va fi o revoluţie în domeniul urbanismului, de care România are nevoie.

"La sfârşitul lunii, îl scoatem din Parlament. Va fi o revoluţie. Codul urbanismului nu numai că unifică într-un singur loc toate reglementările pe domeniu, dar aduce şi importante modificări ce privesc în principal reducerea termenelor, simplificarea procedurilor, digitalizarea procedurilor, evitarea procedurilor succesive în favoarea procedurilor deodată, adică documentaţiile de avizare intră în acelaşi timp la toate instituţiile avizatoare, şi nu rând pe rând, pentru că asta e o pierdere de timp foarte mare", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Cseke Attila.

Acesta a mai precizat faptul că totul se va derula printr-o platformă digitală, ceea ce va conduce la reducerea termenelor de emitere atât a autorizaţiilor de construire, cât şi pentru aprobarea Planurilor Urbanistice Generale şi Zonale ale autorităţilor locale.

Alte noutăţi introduse se referă la necesitatea de a asigura clădiri pentru serviciile publice în cartierele noi construite.

"La peste 500 de apartamente noi, vrem să ne asigurăm că avem creşă, grădiniţă, şcoală, cabinet medical. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat, iar cei care s-au mutat în acele zone au fost nevoiţi să-şi ducă copiii la distanţe mai mari. Se va institui obligaţia pentru antreprenori ori de a include în proiect construirea acestor clădiri pentru servicii publice, ori de a plăti o taxă edilitară autorităţii locale astfel încât aceasta să aibă din ce să construiască asemenea clădiri de serviciu public", a afirmat ministrul Cseke Attila.

Cseke Attila: Cei care doresc să construiască ilegal nu merită să construiască ilegal

De asemenea, pe partea de intrare în legalitate a construcţiilor edificate fără respectarea prevederilor legale vor fi proceduri care vor transmite mesajul că "aceia care doresc să construiască ilegal nu merită să construiască ilegal", deoarece vor fi taxe mult mai mari pentru intrarea în legalitate, obligaţia de a avea avizele şi acordurile emise de autorităţile statului fiind prevăzută în lege.

Ministrul Dezvoltării a mai arătat că în noul cod de urbanism se instituie un sistem de certificare a firmelor de construcţii, ceea ce înseamnă că vor fi evitate situaţiile în care "firmele de apartament", cum sunt denumite, sau firme care nu au niciun specialist de exemplu pe edificare unităţi sanitare, depun oferte şi câştigă licitaţii, de exemplu, pentru reabilitarea unui spital judeţean. Astfel, acestea vor fi clasificate în funcţie de specialiştii pe care îi au, astfel încât numai acelea care dispun de experienţă şi specialişti să poată participa la acest tip de licitaţii.

"În concluzie, va fi o mică sau mai mare revoluţie în domeniul urbanismului de care România are nevoie", a conchis ministrul Dezvoltării.

Imobiliarii contestau noul Cod: Noul Cod de Urbanism nu rezolvă nimic. Creează și mai multe probleme

La începutul lunii aprilie, reprezentanții dezvoltatorilor imobiliari consideră nou Cod al Urbanismului aprobat de Guvern, care ar putea duce la deblocarea situației din București, ca fiind unul care nu rezolvă niciuna dintre problemele actuale, ba, mai mult, generează noi probleme și mai multă confuzie.

Din punctul de vedere al BREC – Bucharest Real-Estate Club – asociație care reunește cei mai mari dezvoltatori de real-estate de pe piața locală, un nou Cod al Urbanismului ar trebui să imagineze un sistem complet nou, puternic și flexibil în care să existe o colaborare naturală între mediul public și mediul privat, și să elimine reglementările contradictorii și neclare, reglementări care promovează anumite principii necorelate evoluției societății din ultimele trei decenii.

„Propunerea de Cod al Urbanismului, aprobată în ședința de Guvern din 29 martie 2023, pare mai mult un melanj între legile existente (legea 50/1991, legea 350/2001 și legea 10/1995) și normele metodologice de aplicare aferente, care nu rezolvă niciuna dintre problemele actuale ci, din contră, generează și alte probleme și incertitudini”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Codul Urbanismului era așteptat de foarte mulți profesioniști și practicieni ca o soluție pentru blocajul urbanistic existent în București și pentru lămurirea problemelor apărute în practică și în justiție, în materia urbanismului și contenciosului administrativ.

Cadrul juridic existent este format din legi învechite și desuete (legea autorizării lucrărilor de construcții 50/1991 – 32 de ani, legea documentațiilor de urbanism 350/2001– 22 de ani, legea calității în construcții 10/1995 – 28 de ani). Fiind în vigoare pe perioade atât de îndelungate, aceste acte normative au suferit de a lungul timpului numeroase modificări individuale, necorelate cu restul prevederilor legale relevante, ajungându-se la neclarități și contradicții legislative.

„Acestea au permis actualei administrații din București să interpreteze legea într-un mod care nu a fost vreodată imaginat de legiuitor, și să creeze un blocaj urbanistic fără precedent care a generat și va genera în continuare pierderi de miliarde de euro la bugetul de stat”, sunt de părere cei din BREC.

Noua lege a construcțiilor și urbanismului a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că prevederile ei vor intra în vigoare la 3 zile după publicare și aduce câte mici modificări la textul anterior al legii, unele destul de discrete, introducând, totodată, noi termene.

Avocat: Mici, mici și discrete modificări

Irina Săutean, senior associate și Ilinca Porojan-Gheajă, associate, în cadrul casei de avocatură Filip&Company au realizat un scurt rezumat al modificărilor aduse de noua lege în domeniul construcțiilor, urbanismului și contenciosului administrativ.

Înainte de a intra în lista de modificări, Irina Săutean descria noul text al legii ca fiind unul trecut printr-o peticire, „cu mici, mici și discrete modificări, o literă în plus, câteva cuvinte pe ici pe colo, niște noi termene”.

Potrivit ei, noua lege viza în mod direct schimbarea a două acte normative, unul privind autorizarea executării construcțiilor și cealalt privind amenajarea teritoriului și a urbanismului, ambele modificări fiind atacate la Curtea Constituțională. Puteți găsi o analiză a modificărilor aduse în toamnă, realizată de Irina Săutean, AICI.

Sursa foto: Cseke Attila / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri