Orașul Iași va fi reprezentat la pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneția prin concursul internațional de arhitectură organizat de IULIUS anul trecut, la care au participat patru dintre cele mai importante studiouri de arhitectură din întreaga lume pentru a crea unul dintre cele mai complexe proiecte din centrul orașului din inima Moldovei.

Demersul companiei IULIUS de a reuni patru dintre cele mai mari birouri de arhitectură din lume - Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects - într-un concurs de specialitate în urma căruia să rezulte cea mai bună soluție urbanistică pentru o nouă dezvoltare în zona centrală a Iașului este prezentat drept model de bune practici la nivel internațional.

Orașul Iași, prin concursul în sine și soluția câștigătoare, este parte din pavilionul României de la Bienala de la Veneția, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaționale dedicate manifestărilor artistice din domeniile arte vizuale, arhitectură, muzică, teatru, dans, cinematografie.

La cea de-a 18-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - la Biennale di Venezia, România va fi reprezentată de proiectul „AICI, ACUM, ACOLO”, câștigător al concursului public organizat cu acest scop de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și Uniunea Arhitecților din România.

Un concept curatoriat și coordonat de arh. Emil Ivănescu și Simina Filat, pavilionul României include proiecte ce prezintă diferite practici de arhitectură și design în sensul regenerării, reconsiderării și revalorizării contextului, toate având impact social.

Exemplele expuse reprezintă un mod nou de educare prin cercetare, inovare și activare socială, văzute ca soluții pentru viitor, iar concursul internațional de arhitectură organizat anul trecut de compania IULIUS – Un Iași pentru viitor – și soluția rezultată în urma acestuia – „Bridging Time, Bridging Communities” -, semnată de prestigiosul birou olandez de arhitectură UNStudio, sunt reprezentative în această direcție.

O viziune contemporană a arhitecturii, capabilă să dăinuie în timp

(Sursa foto: IULIUS)

Orașul din estul țării este reprezentat prin concursul internațional de arhitectură organizat de compania IULIUS cu scopul de a realiza o nouă dezvoltare în zona centrală, care să se armonizeze contextului urbanistic marcat de elemente culturale, istorice și de patrimoniu, dar care, în același timp, să reflecte o viziune contemporană a arhitecturii, capabilă să dăinuie în timp.

Un demers amplu și dificil, care a reprezentat o premieră privind abordarea dezvoltării urbane de către sectorul privat. În primul rând, pentru că situl este unul cu provocări multiple și dintre cele mai complexe, urbanistice, topografice, tehnice, ecologice, ce țin de patrimoniul construit, de valorificare a descoperirilor arheologice și de criteriile impuse de arhitecți și specialiști. Iar pentru o cât mai bună vizualizare a contextului și înțelegere a integrării noii dezvoltări, compania a realizat două machete, la scară diferită, ale centrului istoric. Una dintre acestea, în care este inserată soluția câștigătoare, este, de asemenea, expusă în cadrul Expoziției Internaționale de Arhitectură - la Biennale di Venezia.

Apoi, pentru că, pentru prima dată, studiourile care au creat printre cele mai ambițioase repere arhitecturale din marile orașe ale lumii, precum sediul Apple - Apple Park California (Foster+Partners), clădirea cu funcțiuni mixte - Markthal Rotterdam (MVRDV), ansamblul mixed-use Four Frankfurt (UNStudio) și National Museum of XXI Century Arts din Roma (Zaha Hadid Architects) au lucrat pentru România, în Iași, într-o competiție de specialitate.

Nu în ultimul rând, demersul reprezintă un mod de colaborare participativ, întrucât tema concursului a fost formulată inclusiv din modul în care ieșenii văd dezvoltarea orașului, relevat în urma unei consultări online, la care au răspuns peste 2.000 de persoane, iar soluțiile au fost prezentate și expuse în cadrul unor evenimente de arhitectură accesibile publicului larg.

Este prima oară când un proiect imobiliar aduce Iașul la Bienala de la Veneția

Arhitectul Emil Ivănescu susține că este pentru prima dată când un proiect reprezentativ aduce Iașul ca parte din pavilionul României de la Bienala de Arhitectură de la Veneția. Se întâmplă astfel pentru că în acest oraș, anul trecut, am văzut un demers de inserție urbanistică la un calibru înalt, realizat sub forma unui concurs internațional cu nume etalon în arhitectura mondială.

Este un proiect care răspunde conceptului propus de noi - Aici.Acum.Acolo -, fiind un model de revitalizare integrată, cu o conștiință a sustenabiliății și a onestității față de resursele și contextul existent, dar și față de memorie și istorie. Cred că astfel de demersuri setează o nouă direcție pentru dezvoltarea urbană și arhitecturală, pe care o încurajez, pentru sinergia propusă, de la aspectele social-profesional-economice, până la restaurări, reabilitări sau intervenții noi de construcții sau spații publice”, a spus Arh. Emil Ivănescu, curator al proiectului pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția.

Raluca Munteanu, directorul de dezvoltare al grupului IULIUS a declarat, cu această ocazie că, atunci când au pornit pe acest drum, au promis să atragă unele dintre cele mai renumite case de arhitectură din lume într-un concurs ce viza un sit de o complexitate și valoare istorică importante.

Am privit această provocare asumată cu entuziasmul viselor mari, dar și cu simțul responsabilității la care ne obligă înțelegerea faptului că este un proiect al comunității. Prezentarea demersurilor IULIUS de regenerare urbană în cadrul pavilionului României de la Bienala de Arhitectură de la Veneția reprezintă materializarea dorinței noastre de a rămâne implicați în dezvoltarea Iașului, realizând, totodată, un model de bune practici de intervenție arhitectural-urbanistică în sit protejat, ca dialog între public și privat. Ne propunem să continuăm să lucrăm la proiecte care să transmită curajos ambițiile orașului și încrederea lui în viitor”, a adăugat Raluca Munteanu.

Ediția din 2023 a Bienalei de Arhitectură de la Veneția se va desfășura în perioada 20 mai – 26 noiembrie. Ulterior, proiectele vor fi integrate într-o expoziție itinerantă în marile orașe din România.

Sursa foto: IULIUS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri