River Invest, dezvoltatorul general al proiectului Sema Parc, investitie de peste 700 de milioane de euro, va demara in toamna constructia a peste 1.200 de apartamente in zona Semanatoarea - Grozavesti, a declarat Mirela Raicu senior corporate consultant al companiei imobiliare Esop.
Cele 1.200 de apartamente vor fi ridicate in sectorul 6, pe locul fostei intreprinderi Semanatoarea. Locuintele vor avea suprafete cuprinse intre 80 si 260 de metri patrati si vor fi amplasate in cladiri cu patru si cinci nivele, potrivit reprezentantilor companiei Esop.

"Directiile de dezvoltare a proiectului Sema Parc sunt reprezentate de un complex de cladiri de clasa A si A+, totalizand o suprafata construita de 363.950 mp, un spatiu comercial de mare amploare in suprafata de 172.900 mp si apartamente de lux construite intr-un spatiu rezidential in suprafata de 122.150 mp", a declarat, citat de NewsIn, Raicu.

In acelasi spatiu vor fi amenajate sali de sport, centre medicale, cluburi de intretinere, gradinita, precum si locuri de joaca pentru copii. Investitia totala se va ridica la aproximativ 700 de milioane de euro. Pana in 2010, River Invest va livra pe piata spatiile rezidentiale, cele de retail si jumatate din spatiile de birouri prevazute in proiect, urmand ca restul de 50% sa fie livrat pana in 2015.

"Sema Parc este unul dintre cele mai reprezentative proiecte de dezvoltare urbana integrata ale momentului si cuprinde peste 42 hectare, reprezentand peste un milion mp construiti. Proiectul a fost demarat in 2003 pe un teren de 42 hectare care a apartinut fostei uzine Semanatoarea", a adaugat consultantul Esop.

In 2006, fondul austriac de investitii imobiliare, Europolis a achizitionat doua cladiri de birouri, din cadrul proiectului, estimate la 90 de milioane de euro. Cele doua cladiri urmeaza sa fie gata catre finele lui 2007 si prima jumatate a lui 2008. Spatiile de birouri care vor fi inchiriate sunt de aproximativ 57.000 metri patrati si dispun de o parcare de aproximativ 700 de locuri.

River Invest face parte din grupul de firme MYO-O SA, care a achizitionat uzina Semanatoarea din Bucuresti in 2000.

Europolis este prezent in Romania din 2003, iar din 2005 este reperezentat printr-o filiala la Bucuresti. Invetkdredit Bank AG Austria este actionarul majoritar al Europolis ce controleaza 65% din capitalul social companiei, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) controleaza diferenta de 35% din actiuni.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri