28 August 2007

Compania israeliana Asim a platit peste 4 mil. euro pentru un teren la Brasov

Compania israeliana Asim Investments Ltd,.specializata in investitii imobiliare, a cumparat un teren cu o suprafata de aproape 150.000 metri patrati, in Brasov, pentru 4,15 milioane euro, relateaza editia electronica a cotidianului israelian Globes.

Asim Investments va continua sa investeasca in Romania si in Bulgaria si ar putea investi si in alte tari europene, a declarat directorul general al companiei Zvi Carmi pentru publicatia citata.

Asim Investments Ltd. este listata la bursa din Tel Aviv (Tel Aviv Stock Exchange) si a devenit un investitor important pe piata imobiliara din Israel prin divizia Asim Real Estate Ltd. Aceasta divizie este specializata in dezvoltarea de proiecte rezidentiale si nerezidentiale, precum si achizitionarea de terenuri, in afara Israelului.

Compania isi concentreaza operatiunile in tarile central - europene, in special in Bulgaria si Romania. La noi in tara Asim Investments Ltd., prin divizia sa de imobiliare, detine 250.000 metri patrati de teren achizitionat in vederea dezvoltarii, iar in Bulgaria a incheiat parteneriate cu antreprenorii locali pentru a ridica circa 3.000 de locuinte, conform informatiilor de pe pagina de internet a companiei.



Citeste si