Actionarii companiei de constructii Comnord Bucuresti (COSC) au aprobat incheierea unei intelegeri de vanzare-cumparare cu societatea Procema, in vederea achizitionarii a doua imobile cu suprafata totala de 80.000 mp pentru suma maxima de 4 milioane euro
Comnord Bucuresti intentioneaza sa cumpere, de la Procema, un imobil compus din teren in suprafata de 20.000 mp si constructiile aferente in suprafata de circa 6.000 mp si un alt imobil compus din teren in suprafata de peste 60.000 mp si cladirile aferente in suprafata de aproape 42.000 mp, ambele intabulate in localitatea Buftea.

Comnord Bucuresti (COSC) a obtinut in primul semestru din 2007 un profit net de 13,96 milioane lei (4,46 milioane euro), de peste 9,3 ori mai mare decat in acelasi interval din 2006 (circa 1,5 milioane lei), pe fondul cresterii cifrei de afaceri de 2,23 ori. Afacerile Comnord au crescut de peste doua ori in primul semestru din acest an pana la 130,34 milioane lei (41,59 milioane euro), comparativ cu anul 2006, cand cifra de afaceri a fost de 58,34 milioane lei.

La finalul primului semestru din 2007, datoriile totale ale firmei se cifrau la 59,6 milioane lei, iar creantele totale erau de 53,2 milioane lei.

Compania este specializata in constructii de cladiri si lucrari de geniu civil si are un capital social de 4 milioane lei, divizat in 40 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul majoritar al Comnord este Sorin Creteanu, presedintele companiei, cu o participatie de 56,22%. Naveco Ltd detine 33,36% din capitalul social, iar Sterie Tivichi are o participatie de 6,14%.

Comnord controleaza 99,1% din Girueta SA, 50% din Baneasa Rezidential SRL, 33,99% din Lafarge Comnord, 5% din Lafarge Betoane SRL, 10% din Piata Bucur Obor si 0,6% din Imopost Development SA.

Titlurile Comnord se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul COSC. Actiunile Comnord au crescut marti cu 14,2%, dupa afisarea rezultatelor semestriale in crestere, pana la 24,10 lei pe titlu, ceea ce confera companiei o valoare de piata de 964,25 milioane lei (292,8 milioane euro), cea mai mare capitalizare din piata Rasdaq.













Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri