6 Decembrie 2007

Operatorul City Mall a investit 13 mil. euro intr-o parcare aferenta complexului



Proprietarii City Mall au investit 13 milioane de euro intr-o parcare de 31.000 metri patrati ce reprezinta o extensie a spatiului comercial al complexului, printre noii chiriasi numarandu-se un supermarket Billa si un magazin Domo.

Structurata pe 14 niveluri (subsol, parter, mezanin plus 11 etaje), constructia are doua functiuni majore si anume parcare si comert. Zona de parcare ocupa o suprafata desfasurata de 25.757 metri patrati si cuprinde parcare propriu-zisa cu o capacitate de 1.000 de locuri, desfasurata pe 10 etaje.

Zona de comert a parcarii va oferi servicii financiare prin intermediul celor patru banci BCR, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, Emporiki Bank, servicii de retail prin prezenta Billa si Domo, dar si de distractie prin Casino Max Bet.

In cursul acestei luni, reprezentantii City Mall au investit peste 200.000 de euro, in redecorarea si promovarea mallului, motiv pentru care se asteapta la o crestere a traficului cu 150% in aceasta perioada. De asemenea, compania a alocat un buget de 300.000 de euro pentru redecorarea mallului in prima jumatate a anului.

City Mall se afla in proprietatea fondului de investitii APN/UKA European Retail Trust prin compania Victoria Holding administratorul direct al mallului. City Mall are o suprafata totala de 38.000 metri patrati, din care 1.000 metri patrati sunt terase pentru public. Cladirea ofera un spatiu de inchiriat de 19.000 metri patrati.

APN/UKA European Retail Trust a fost infiintat in 2005 si este un jucator activ in domeniul proprietarilor de retail, gestionand peste 800 milioane de euro. Trustul este cotat la bursa de valori din Australia.



Citeste si