9 Ianuarie 2008

Cele 200 de apartamente din prima faza a proiectului West Park, finalizate in luna august



Prima faza a proiectului West Park Residential, care presupune construirea a patru blocuri cu un total de 200 de apartamente, se va finaliza in luna august anul acesta, au anuntat reprezentantii companiei Seven Hills, dezvoltatorul proiectului.

Cele 200 de apartamente au fost vandute integral catre 70% dintre persoanele fizice de nationalitate romana, mai anunta compania. Potrivit reprezentantilor Seven Hills, cea de-a doua faza de construire si de vanzare a proiectului presupune ridicare a cinci blocuri cu 500 de apartamente cu regim de inaltime de parter si 11 etaje si parter cu 14 etaje. Primele 200 de apartamente din cea de a doua faza a lucrarilor au ca termen de finalizare luna octombrie din 2009.

West Park Residential este un proiect aflat in derulare in Zona Militari si reprezinta o investitie de 120 de milioane de euro. Cu o suprafata de 130.000 mp, desfasurata pe cinci hectare, West Park Residential va oferi la finalizare 19 cladiri cu un total de 1.400 de apartamente.

Blocurile au un regim de inaltime parter + 8, +10, +11 si +14, iar fiecare bloc este prevazut cu cate trei pana la sase apartamente pe etaj si cate trei penthouse-uri. Apartamentele sunt prevazute cu terasa si cu locuri de parcare.

Seven Hills are in dezvoltare pana acum in Romania proiecte in valoare de 500 milioane de euro si isi propune sa isi dubleze investitiile, in urmatorii doi ani, prin dezvoltarea de proiecte rezidentiale si, ulterior, office si comerciale. BSG (Beny Steinmetz Group) a dezvoltat proiecte imobilare in America de Nord (New York, Montreal) si in Europa in locatii ca: Anglia, Franta, Italia, Romania, Ucraina, Republica Ceha, Ungaria si Kazahstan.



Citeste si