Piata birourilor inregistreaza in prezent o cerere in continua crestere pentru spatii destinate marilor companii nationale si internationale, iar stocul urmeaza sa ajunga la peste 2.000.000 mp de spatii inchiriabili pana in 2009-2010, sustin reprezentantii companiei imobiliare Regatta.
"Marile companii nationale si internationale decid din ce in ce mai des sa-si infiinteze reprezentante in Capitala, ceea ce duce la o cerere foarte mare pe segmentul spatiilor de birouri. Evident nu trebuie scoasa din calcul relocarea companiilor existente, pas cel mai adesea provocat de extinderea acestora. In aceste conditii, rata de neocupare a spatiilor office din piata este foarte redusa. Multi dintre dezvoltatorii imobiliari au identificat necesitatea investirii in cladiri de birouri care sa raspunda cererii si se reorienteaza in aceasta directie in locul celei rezidentiale, previzionand noi oportunitati profitabile", sustin analistii imobiliari ai Regatta.

In prezent, chiar si firmele mici manifesta tendinta de a opta pentru desfasurarea activitatii in cladiri de birouri si nu in apartamente sau vile renovate, asa cum se intampla in anii precedenti. Contractele de preinchiriere se semneaza de multe ori chiar de la anuntarea proiectului in piata, iar la momentul finalizarii acesta ajunge sa fie inchiriat in proportie de 100%, mai spun cei de la Regatta.

"Daca ne referim la cifre, situatia stocului existent de cladiri de birouri din Bucuresti la sfarsitul anului 2007 insuma aproximativ un milion de metri patrati inchiriabili, dintre care circa 300.000 mp au fost livrati numai in anul 2007. Cladirile in cauza sunt concentrate in special in zona de nord, dar si in centru si in vestul Bucurestiului, zone caracterizate de facilitati propice dezvoltarii business-ului. Pentru 2008 se preconizeaza ca spatiile de birouri sa atinga un total de 1,4 milioane de mp inchiriabili in situatia in care procentul de finalizare real al proiectelor va coincide cu cel anuntat", a declarat directorul departamentului Birouri al Regatta, Mihaela Raducanu.

Aceasta mai spune ca, deoarece reprezinta un segment stabil, cu contracte de inchiriere incheiate pe termen lung, spatiile de birouri atrag investitorii si intensifica concurenta. "Numarul suprafetelor inchiriabile este asteptat sa creasca in continuare pana la dublarea stocului in 2009-2010 si chiar depasirea pragului de doua milioane de mp inchiriabili din Bucuresti", a mai spus Raducanu.
Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri