La sfarsitul lunii octombrie, compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield a anuntat ca va concedia 200 de angajati din Statele Unite, numarul total al angajatilor la nivel global depasind 15.000. La nivel local, biroul Cushman & Wakefield Activ Consulting a afirmat ca nu vor exista masuri radicale, desi compania si-a ajustat veniturile pentru anul in curs.
"Datorita nivelului global al operatiunilor noastre si diversitatii clientilor, am reusit sa ne descurcam intr-un mediu de business mai lent cu o ajustare limitata a veniturilor. Oricum, perspectivele economiei s-au schimbat semnificativ in ultimele luni”, ne-a declarat Costel Florea (foto), Director Capital Markets al Cushman & Wakefield Activ Consulting.

Acesta a adaugat ca, pentru a se adresa eficient mediului economic actual, Cushman & Wakefield a luat o serie de masuri la nivel global pentru a-si reduce cheltuielile, insa nu a comentat daca cifra de afaceri estimata pentru anul 2008 ramane aceeasi.

“Suntem o companie privata, cu un nivel al datoriilor foarte mic, iar aceste initiative ne vor permite sa mentinem cea mai puternica si eficienta pltforma de servicii intr-o economie care trece prin schimbari rapide”, a mai explicat Costel Florea.

La inceputul anului, Razvan Gheorghe, directorul general al Cushman & Wakefield Activ Consulting, declara ca pentru 2008 vizeaza atingerea unei cifre de afaceri de opt milioane de euro, dorind sa dezvolte in acest an anumite sectoare precum rezidentialul, evaluarile si industrialul.

"In regiunea EMEA, revizuim continuu toate optiunile de reducere a costurilor si facem tot ce putem pentru a ne pastra echipele intacte si a evita redundantele masive”, a enuntat Paul Bacon, CEO al Cushman &Wakefield pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA).

Cushman & Wakefield a fost desemnata in luna octombrie “Agentia de Retail a anului 2008” in cadrul premiilor European Property Awards, organizate de Property Week Global, Corenet global si ExpoReal.

Biroul Cushman & Wakefield din Romania a fost deschis in ianuarie 2007 prin preluarea biroului asociat Activ Consulting, cu care se colabora de peste 11 ani, devenind astfel Cushman & Wakefield Activ Consulting.

Cushman&Wakefield este cea mai mare companie cu capital privat din lume in domeniul imobiliar. Fondata in anul 1917, compania detine 221 de birouri in 58 de tari si are peste 15.000 de angajati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri