Societatea de constructii Apolodor a decis, in contextul crizei financiare, sa acorde facilitati la achizitia apartamentelor din ansamblul Octopus Garden, printre acestea numarandu-se si preluarea clientilor a unui apartament mobilat si utilat, in schimbul unei chirii lunare, a anuntat compania.
Potrivit dezvoltatorului, aceasta chirie se poate transforma ulterior in avans, in cazul in care clientii doresc achizitionarea locuintei.

"Prin aceasta facilitate am avut in vedere un dublu avantaj oferit clientilor. Pe de o parte, le permite constituirea avansului necesar obtinerii creditului ipotecar, iar pe de alta parte, beneficiarii au posibilitatea sa se convinga in mod direct de calitatea si avantajele locuintelor, urmand ca apoi sa se decida daca vor sa le cumpere", a declarat Dana Ristea, PR Manager la Apolodor.

Totodata, pentru cei care intentioneaza achizitia directa a apartamentului, dar nu pot accesa un credit bancar din cauza conditiilor din piata, Apolodor poate acorda finantarea necesara, urmand ca beneficiarul sa plateasca rate lunare pe termen lung, in conditii similare unui imprumut ipotecar. Mai mult, Apolodor ofera tuturor clientilor, inclusiv celor care au achizitionat deja o locuinta, un discount de 8,4% pentru toate platile efectuate in avans, anunta NewsIn.

"Suntem constienti ca, in contextul actual, accesul la creditul ipotecar este extrem redus. Dar asta nu inseamna ca oamenii nu mai au nevoie de locuinte, ci doar ca posibilitatile lor sunt mai limitate. In acest sens am venit in intampinarea clientilor cu aceste facilitati de creditare", a mai precizat Dana Ristea.

Printre clientii actuali ai Octopus Garden se numara mai multe cazuri care intrunesc conditiile pentru achizitia de locuinte cu o cota de TVA redusa, de 5%, conform ultimelor prevederi legislative in acest sens.
Ansamblul rezidential Octopus Garden, realizat in zona City Mall, Eroii Revolutiei, dispune de152 apartamente a cate doua, trei si patru camere. Proiectul rezidential are in vedere mai multe facilitati conexe, precum o gradina naturala spatioasa cu arbori de tei, o sala de fitness si spatii subterane pentru parcarea automobilelor in conditii adecvate de securitate.

Complexul este construit pe o structura de beton armat, calculata sa reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter. Termenul de predare a intregului ansamblu a fost stabilit pentru octombrie 2009, dar graficul de lucrari a fost devansat, astfel incat in acest moment se lucreaza deja la finisaje si instalatii.

Apolodor este una dintre cele mai importante companii de pe piata romaneasca a constructiilor, avand un numar de 1.000 de angajati. Printre cele mai importante proiecte la care lucreaza in prezent se numara Magazinul Cocor, Zona Comerciala Baneasa si Dambovita Center (Casa Radio).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri