Dupa ce numarul de apartamente destinate inchirierii a crescut cu 70%, chiriile au inceput sa scada, pentru garsoniere fiind mai mici cu pana la 50 de euro fata de toamna anului trecut, arata o analiza a AnunturiParticulari.ro.
„In ultima perioada, chiriile au crescut permanent, an de an majorandu-se cu 10-20 de procente. Conform AnunturiParticulari.ro, varful preturilor s-a inregistrat in luna octombrie cand chiria medie solicitata pentru o garsoniera era de 400 euro, iar pentru doua camere se cereau in medie 600 euro”, sustin cei de la AnunturiParticulari.ro.

In 2009, foarte multe apartamente destinate initial vanzarii, au aparut pe piata la inchiriere, numarul de oferte fiind in crestere. In ianuarie 2007 numarul total de apartamente scoase pe piata pentru inchiriat a fost de aproximativ 1.500 de unitati, in timp ce in februarie 2009 s-a ajuns la aproape 2.500.

„Cresterea cu aproape 70% a ofertelor de pe piata, concomitent cu scaderea cererii datorata crizei economice, nu poate sa duca decat la o singura concluzie: chiriile vor scadea serios”, se arata in aceeasi analiza.

Astfel, daca pretul mediu anuntat de proprietar in luna septembrie 2008 era de 392 euro pentru o garsoniera, in luna februarie, pretul a coborat pana la 342 euro. Chiriile au scazut si pentru apartamentele cu doua camere, de la nivelul de 606 euro in octombrie 2008, la 505 euro in februarie 2009, nivel apropiat de cel inregistrat in iulie 2007, cand chiria pentru un apartament cu doua camere era de 503 euro.

„Pe piata exista un stoc impresionant de apartamente oferite spre inchiriere, iar chiriile solicitate de proprietari au scazut semnificativ. Pentru garsoniere se solicita in medie 342 euro, pentru doua si trei camere chiria medie este de 505 euro, respectiv 741 euro, iar pentru apartamentele cu patru camere, chiria medie solicitata a scazut la 1.163 euro”, au incheiat cei de la AnunturiParticulari,ro.

Statistica are la baza ofertele imobiliare din Bucuresti, publicate de persoanele particulare in toata presa scrisa si pe Internet, iar pretul mediu este obtinut pe baza preturilor solicitate initial de proprietari. AnunturiParticulari.ro a fost lansat in anul 2001 si consta in monitorizarea tuturor anunturilor imobiliare publicate de persoanele particulare in presa scrisa si pe Internet.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri