13 Martie 2009

Preturile locuintelor din Bulgaria au scazut la 695 euro/mp



Preturile locuintelor din Bulgaria au scazut cu 4,1% in ultimul trimestru din 2008, ajungand la 695 euro/mp, potrivit datelor oferite de Institutul National de Statistica al Bulgariei si citate de publicatia Global Property Guide.
Desi la sfarsitul anului 2008, pretul mediu al unui apartament era cu 11,7% mai mare fata de finalul anului 2007, rata crescuta a inflatie a redus aceste castiguri la o valoare reala de 2,3%.

In zona de sud a Sofiei, preturile au scazut cu pana la 9% in a doua jumatate a anului, potrivit companiei de consultanta imobiliara Colliers International Bulgaria. Cu toate acestea, pretul mediu al apartamentelor din Sofia a ramas peste 1.000 euro/mp.

Si cartierele mai scumpe ale Sofiei au inregistrat scaderi de preturi, cea mai mare fiind raportata in cartierul Lozenetz, unde preturile au scazut in a doua jumatate a anului cu 8%, comparativ cu prima parte a lui 2008. Singura zona unde preturile au crescut cu pana la 5% a fost cartierul Iztok, intrucat oferta este redusa, fiind alcatuita, in general, din apartamente foarte scumpe.

Nici cererea de locuinte nu a mai crescut, iar la sfarsitul lui 2008, numarul autorizatiilor de constructii rezidentiale a fost cu 15% mai mic decat cel inregistrat la finele lui 2007. In plus, multe dezvoltari de proiecte au fost inghetate.

In ianuarie 2009, circa % dintre agentiile imobiliare din Bulgaria care se ocupau cu tranzactionarea de locuinte au fost inchise, potrivit companiei ERA Real Estate. Alte agentii sunt asteptate sa dea faliment in cursul acestui an, o revenire a pietei rezidentiale nefiind asteptata mai devreme de urmatorii doi ani.




Citeste si