Numarul autorizatiilor de constructie pentru cladirile rezidentiale din luna februarie a anului curent se ridica la 3.739, in crestere fata de luna precedenta cu aproximativ 51 de procente, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).

Potrivit INS, in luna februarie 2009, s-au eliberat cu 1.270 mai multe autorizatii decat in luna ianuarie, cand numarul acestora era de 2469, potrivit NewsIn.

Totodata, informeaza INS, din totalul autorizatiilor eliberate in luna februarie a lui 2009, 1.284 apartin zonei urbane, in timp ce 2.455 sunt pentru zona rurala. Aproximativ 66% dintre autorizatiile emise in luna precedenta a acestui an sunt pentru zona rurala, mentinandu-se trendul din luna precedenta.

Astfel, conform INS, distributia in profil regional evidentiaza o tendinta de crestere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante au fost in: Nord-Est (+311 autorizatii), Sud-Muntenia (+259 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+174 autorizatii) si Sud-Vest Oltenia (+171 autorizatii).

De asemenea, in luna februarie 2009 s-au eliberat cu 357 mai putine autorizatii pentru cladiri rezidentiale decat cele din aceeasi luna a anului precedent, inregistrand astfel o scadere de 8,7%. Cele mai importante scaderi au fost in regiunile de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-252 autorizatii) si Centru (-116 autorizatii). Cresteri s-au inregistrat in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+111 autorizatii) si Nord-Est (+61 autorizatii).

In plus, in perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2009 s-au eliberat 6208 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 4,6% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent.
Sursa datelor o constituie cercetarea statistica lunara “Autorizatii de construire eliberate pentru cladiri” (ACC) efectuata de INS.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si
Avans de 10% a numarului autorizatiilor de constructie pentru locuinte