Desi preturile apartamentelor noi nu au scazut in luna martie, preturile apartamentelor vechi au coborat cu 15% fata de luna precedenta, aceasta fiind cea mai mare scadere inregistrata vreodata de locuintele din Capitala, potrivit analizei lunare realizate de compania de consultanta imobiliara Colliers International.
“Sectoarele Bucurestiului au inregistrat scaderi intre 20% si 5% in luna martie fata de luna februarie, cel mai afectat fiind Sectorul 1. La capatul opus se afla Sectorul 2, cu cea mai mica scadere consemnata in luna martie, de 5%”, se arata in analiza Colliers. Sectorul 2 este singurul in care preturile au scazut cu mai putin de 10%, restul sectoarelor inregistrand scaderi cuprinse intre 12 si 20%.

Ca medie, BREI (Bucharest Real Estate Index) a scazut cu 9,5% in luna martie, pana la valoarea de 1.361 euro/mp (mp se refera la suprafata construita a apartamentului plus suprafata teraselor. Valorile exprimate in text includ TVA). BREI-N (indicele apartamentelor noi) a ramas la nivelul de 1.784 euro/mp, in timp ce BREI-V (indicele apartamentelor vechi) a scazut cu 15% intr-o singura luna, pana la 1.133 euro/mp.

In ultimul an, pretul apartamentelor din Bucuresti a scazut cu 16%


Colliers International a lansat in luna mai 2008 primul indice imobiliar din Romania, denumit indicele BREI (Bucharest Real Estate Index), care monitorizeaza evolutia preturilor apartamentelor din Bucuresti, incepand cu 1 ianuarie 2005.

Ca si principalii indici bursieri, BREI are la randul sau opt indici secundari care monitorizeaza evolutia preturilor in cele sase sectoare din Bucuresti, atat pentru apartamentele vechi din blocurile construite inainte de anul 1990, cat si pentru cele din proiectele rezidentiale noi construite in ultimii ani.

Compania de consultanta a inchis la inceputul anului departamentul de rezidential, insa continua publicarea lunara a indicelui BREI si ofera consultanta doar pentru doua proiecte: Asmita Gardens, situat in zona Splaiul Unirii-Calea Vacaresti, si Seasons Residence, din apropierea orasului Brasov.

Un departament inchis si doua restructurate

Colliers International este un parteneriat global intre companii care furnizeza consultanta imobiliara, avand aproximativ 293 de birouri in 61 de tari. In Europa Centrala si de Est, Colliers International furnizeaza servicii in Romania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia si Muntenegru.



Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri