25 Iunie 2009

Esop Consulting si-a dublat cifra de afaceri in primele 5 luni



Compania de consultanta imobiliara Esop Consulting si-a dublat in primele cinci luni ale anului cifra de afaceri fata de aceesi perioada din 2008, ajungand astfel la circa doua milioane de lei, potrivit datelor companiei.
Astfel, compania de consultanta imobiliara a inregistrat in primele cinci luni ale anului o cifra de afaceri de 2.008.272 lei, fata de 1.041.093 lei cat a ingistrat in perioada ianuarie-mai 2008.

Dublarea cifrei de faceri este explicata de reprezentantii Esop prin faptul ca in acest an au fost incasati bani de pe urma unor tranzactii incheiate in trimestrul patru din 2008, relateaza NewsIn.

Potrivit datelor Esop, tranzactiile inregistrate in 2009 pe segmentul birourilor s-au redus de la inceputul anului cu 30-35% fata de aceeasi perioada a anului trecut. "Valoric, reducerea depaseste 35-40%, ca urmare a reducerii valorilor de tranzactionare", au declarat reprezentantii Esop Consulting.

Potrivit datelor companiilor de consultanta, cea mai importanta tranzactie pe piata spatiilor de birouri realizata de companie in acest an consta in inchirierea a 7.000 de metri patrati din PC Center in ianuarie catre o institutie publica, discutiile fiind insa incepute din 2008.

Pe sectorul rezidential, cea mai importanta tranzactie realizata de Esop Consulting in acest an consta in vanzarea unuia dintre duplexurile din cadrul proiectului Eminescu View, pentru 300.000 de euro.

"Numeric, la acest proiect tranzactiile au scazut cu 20-25% in primele cinci luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2008, iar valoric cu 30% din cauza scaderii valorilor de tranzactionare", au adaugat reprezentantii Esop. In perioada ianuarie-mai 2009 in cadrul proiectului Eminescu View s-au realizat zece tranzactii.

Esop Consulting estimeaza in acest an o cifra de afaceri de trei milioane de lei.



Citeste si