Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor a incheiat de la inceputul anului si pana in prezent 100 de contracte in valoare de aproximativ 45,2 milioane lei, in scadere cu 16,8% fata de perioada similara a anului trecut.
“Desi valorile locuintelor au devenit mai accesibile, in medie cu 10% fata de sfarsitul anului trecut, beneficiarii se orienteaza preponderent catre apartamentele cu doua camere, fata de cele cu trei, in anii trecuti”, a declarat directorul financiar al companiei Impact, Carmen Sandulescu.

Potrivit reprezentantilor companiei, piata se orienteaza catre solutia financiara de amanare a achizitiei noului apartament, prin care un client care nu doreste sau nu se califica pentru contractarea unui credit bancar, se poate muta totusi cu chirie in noua casa, folosind parte din sumele achitate lunar ca avans in momentul in care se decide asupra achizitiei.

Ponderea beneficiarilor romani din totalul vanzarilor este in prezent de 100%, comparativ cu 80% anul trecut. “Daca pana acum 10 luni accesul la credite bancare era relativ facil, acum clientii primesc integral suma dorita, in conditii mai putin relaxate. Datorita faptului ca valorile de achitare propuse de noi sunt exprimate in lei, clientul are o siguranta mai mare legata de certitudinea sumelor de plata”, a mai spus Carmen Sandulescu.

In plus, compania a anuntat ca vineri, 10 iulie a fost incheiata prima tranzactie pentru achizitia pe baza programului "Prima Casa" a unui apartament cu doua camere, situat intr-un bloc din ansamblul Greenfield. Locuinta decomandata are clasa energetica „A” si corespunde normativelor referitoare la risc seismic de grad 8,5 pe scara Richter. Suplimentar fata de sumele garantate prin programul „Prima Casa”, familia bucuresteana beneficiara urmeaza sa achite diferenta echivalenta a circa 19.000 euro din economiile depuse la banci.

Printre celelalte variante de achizitie propuse de Impact D&C se numara programul "Prima Casa 90", prin care se rezerva o locuinta si urmeaza sa fie achizitionata in peste 90 de zile, la doar 85% din valoarea casei, programul "Prima Casa 48", viitorii proprietari se pot muta in 48 de ore, avand posibilitatea de a plati valoarea in noua luni.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri