16 Iulie 2009

Regatta a renegociat de doua ori mai mult decat a inchiriat



Renegocierea contractelor de inchiriere pe segmentele de birouri si comercial devine un business tot mai practicat de companiile de consultanta imobiliara. La un bilant facut dupa primul semestru, reprezentantii Regatta, prima companie care a lansat un astfel de serviciu, spun ca au renegociat de doua ori mai multi metri patrati decat cei pe care i-au inchiriat.
Serviciul Regatta de renegociere a contractelor pentru birouri, spatii comerciale si industriale a fost infiintat la sfarsitul anului trecut, iar cei mai multi clienti au provenit din sistemul financiar-bancar, aceiasi clienti care in urma cu cativa ani semnau cele mai mari contracte de inchiere in piata de birouri.

„In prima jumatate a anului, am inchiriat circa 10.000 mp de birouri, cele mai multe imobile fiind amplasate in zonele de centru si de nord ale Capitalei. In acelasi timp, am renegociat 20.000 mp de spatii de birouri, atat in Bucuresti, cat si in tara”, a declarat, pentru Wall-Street, Mihaela Raducanu (foto), director al departamentului de inchirieri al companiei Regatta.

Companiile care au avut contracte semnate in 2006-2007, perioada in care s-a a fost atins varful chiriilor pe pe segmentele de birouri si comercial, au putut sa isi renegocieze chiria cu pana la 40%, pe o perioada de un an, cel mult doi.

Renegocierea contractelor va ramane miza companiei si in semestrul al doilea, targetul pentru intregul an fiind de 35.000 mp renegociati, respectiv circa 17.000 mp pe semestru.

In ceea ce priveste tranzactiile de inchiriere incheiate de Regatta in prima jumatate a anului pe segmentul de biouri, acestea au totalizat 10.000 mp, suprafata medie solicitata de companii fiind 500 mp.

„Cel mai mare deal semnat pe segmentul spatiilor de birouri a fost inchirierea unei suprafete de 2.000 mp pentru o companie ce activeaza in domeniul medical-farmaceutic”, a adaugat specialistul Regatta.

Pana in prezent, cea mai mare tranzactie anuntata pe piata de biouri a reprezentat-o pre-inchirierea unei suprafete de 9.500 mp in parcul de afaceri Brasov Business Park, tranzactie intermediata de compania CBRE | Eurisko.

Spre comparatie, cea mai mare tranzactie anuntata anul trecut pe piata de birouri a fost inchirierea a 13.755 mp in cladirea Novo Park, din Capitala, agentul de inchirere fiind Colliers International.







Citeste si