7 August 2009

Prima etapa din programul Casa Verde a fost extinsa din nou



Administratia Fondului de Mediu (AFM) a extins din nou prima etapa de depunere a proiectelor pentru programul Casa Verde, pana pe 14 august, in conditiile in care pana pe 3 august unitatile administrativ-teritoriale au depus numai 46 de proiecte.
Potrivit datelor AFM, au fost depuse proiecte "pentru cele doua categorii beneficiari, conform Ordinului nr. 565/2009", respectiv pentru cladiri publice sau pentru asociatiile de proprietari sau locatari.

AFM va admite proiectele depuse pana pe 14 august 2009 inclusiv, ora 14:00.

Prima etapa, care trebuia initial sa se deruleze in perioada 15-31 iulie, are alocate 150 milioane lei, iar a doua etapa, care va avea loc intre 1 si 15 septembrie, are un buget de 160 milioane lei.

Banii pentru acest program sunt administrati de autoritatile locale, de aceea, persoanele care doresc sa monteze panouri solare, pompe de caldura sau centrale eoliene trebuie sa se adreseze mai intai asociatiei de locatari, care apoi poate sa faca demersuri la autoritatile publice locale pentru includerea in program. De asemenea, primariile si consiliile locale pot depune proiecte pentru unitatile publice (camine de copii si de batrani, scoli, gradinite etc.) pe care le au in administrare sau in proprietate.

Finantarea nerambursabila, asigurata de Administratia Fondului pentru Mediu, se acorda in procent de pana la 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.



Citeste si