Fondul austriac Europolis, parte a grupului financiar Volksbank, va reorganiza spatiul ramas liber in cladirea de birouri Europe House, amplasata in Piata Victoriei si il va reinchiria sub forma unor portiuni mai mici, la o chirie lunara de 23 euro/mp, usor peste media pietei, potrivit reprezentantilor companiei.
“Vom avea doua etaje libere, ceea ce inseamna aproximativ 2.600 mp, in prezent avand doar un etaj gol. Vrem sa repozitionam cladirea Europe House (foto), motiv pentru care vom inchiria segmente mai mici, de 400-600 mp, la o chirie de circa 23 euro/mp/luna”, a declarat, pentru Wall-Street, Helmut Neubauer, directorul Europolis Real Estate Asset Management.

Neubauer considera ca nivelul chiriei asteptate nu este unul ridicat, desi in zona Piata Victoriei se tranzactioneaza in prezent la circa 20 euro/mp/luna. El spune ca locatia, administrarea si calitatea cladirii fac diferenta, astfel incat, o chirie lunara de 23 euro/mp nu este una ridicata. Printre chiriasii cladirii se numara HP, AIG si CB Richard Ellis Eurisko.

Europolis a desemnat pentru o perioada limitata de timp compania de consultanta The Advisers/Knigh Frank ca fiind agentul exclusiv de inchiriere. “In trecut, inclusiv Orange si Microsoft (n.r.: actuali chiriasi ai Europe House) ne-au cerut spatii in plus, dar noi nu aveam nimic liber. Acum, vrem sa avem circa trei chirasi pe etaj, aceasta ar fi situatia ideala”, a mai explicat oficialul Europolis.

Ieri, fondul austriac a lansat oficial cele doua cladiri de birouri cumparate in urma cu trei ani de la compania romaneasca River Invest, in schimbul sumei de circa 90 milioane de euro. Denumirea cladirilor, parte din proiectul Sema Parc dezvoltat pe fosta platforma industriala Semanatoarea, a fost schimbata in River Place si River View Place, ambele cladiri fiind 100% inchiriate.

“Am primit oferte de vanzare, dar proiectele nu meritau”

Cunoscut pentru achizitia cladirii Europe House, fondul Europolis a continuat sa primeasca oferte de vanzare pentru alte cladiri de birouri, inclusiv in ultimul an, insa nicio decizie nu a fost luata in aceasta directie.

“Au fost cativa proprietari care au venit cu oferte de vanzare la noi, dar proiectele prezentate erau slabe calitativ si nu meritau investitia. Speram ca anul viitor sa achizitionam unul sau doua proiecte”, a spus Helmut Neubauer.

Desi anul 2009 a fost caracterizat de renegocieri, inclusiv pentru chiriile spatiilor de birouri, oficialul Europolis declara ca nu au existat reduceri ale chiriilor pentru proiectele din portofoliul fondului.

“Nu am redus chiria, dar am fost flexibili si am incercat sa ne ajutam chiriasii pe cat posibil. Sunt vremuri dificile pentru toti jucatorii din piata”, subliniaza Neubauer.

“Criza a insemnat revenirea cu picioarele pe pamant”

Ultimul an a fost unul care a adus jucatorii din real estate inapoi cu pioarele pe pamant, crede seful Europolis. Preturile proprietatilor urcasera prea mult, iar planurile chiriasilor de extindere erau, de multe ori, de nerealiste.

“In trecut, orice dezvoltator putea construi oriunde si orice fel de proiect. Nu era nicio problema, proiectul era apoi imediat inchiriat sau vandut, indiferent de specificatiile avute. Acest lucru nu trebuie sa se intample pe o piata normala. Sper ca oamenii sa-si aduca aminte de aceste vremuri grele mult timp, pentru a nu mai face din nou aceleasi greseli”, a incheiat directorul Europolis Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri