A doua etapa a programului Prima Casa este factorul care va avea, probabil, influenta cea mai mare asupra evolutiei preturilor apartamentelor, astfel incat ar putea urma o scadere usoara in urmatoarele luni, pana la anuntarea demararii sau amanarii celei de-a doua etape a programului, sunt de parere consultantii imobiliari ai companiei Colliers International.
„Pe masura ce lunile vor trece si nu va exista o pozitie oficiala ferma referitoare la acest program, scaderile preturilor se vor accentua de la luna la luna. Pe de alta parte, un anunt clar referitor la Prima Casa va stabiliza piata, generand posibilitatea de a vedea chiar cresteri pentru apartamentele ce se incadreaza in plafonul maxim acordat”, se arata in comunicatul Colliers.

Luna ianuarie a fost o luna de stagnare pe ambele piete rezidentiale, atat BREI-Nou (indicele apartamentelor noi), cat si BREI-Vechi (indicele apartamentelor vechi) nearatand schimbari fata de luna decembrie 2009.

Astfel, BREI-Nou a ramas la nivelul de 1.550 euro/mp, iar BREI-Vechi la 1.092 euro/mp (n.r: mp se refera la suprafata construita a apartamentului plus suprafata teraselor).

Citeste si Preturile apartamentelor au continuat sa scada si in 2010. Urmeaza noi minime?.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri