Be Igloo, organizatia de vanzari a fondului norvegian de investitii Romania Invest, estimeaza ca va vinde in acest an circa 80 de apartamente, in valoare de peste 6,5 milioane de euro, fata de cele 45 de apartamente vandute in 2009, a declarat Bjorn Hauge, directorul pe Romania al companiei.
Pentru cele 750 de apartamente nevandute, Romania Invest a anuntat recent ca a crescut preturile cu pana la 10%, urmand ca, de la jumatatea lunii aprilie, sa aplice o a doua majorare, de aproximativ 5%.

"De la inceputul acestui an, am vandut zece apartamente, iar pana la sfarsitul anului estimam ca vom vinde aproximativ 80 de apartamente, la un pret usor mai ridicat, de 82.000-83.000 euro", a mentionat Bjorn Hauge (foto), country manager al fondului Romania Invest.

El a adaugat ca fondul de investitii norvegian Romania Invest va aloca in acest an pana la 40 milioane euro pentru achizitia de proprietati rezidentiale in Romania. Din cele 40 de milioane euro, intre 4 si 8 milioane euro vor fi investite in trei proiecte din Bucuresti si Ploiesti.

Directorul Romania Invest a mai spus ca in 2010 au mai fost achizitionate apartamente in proiectele imobiliare Viva din Brasov si Optima, dezvoltat de Adama, in valoare de 5 milioane euro.

Pana in prezent, Romania Invest a investit 115 milioane euro in sapte proiecte imobiliare din Romania.

Doar 45 de apartamente vandute in 2009

Anul trecut, Romania Invest a vandut 45 de apartamente cu un pret mediu de 79.000-80.000 euro, valoarea totala ridicandu-se la aproximativ 3,6 milioane euro.

“.Am inaintat consiliului din Norvegia rapoartele privind vanzarile si nevoile populatiei asa cum le-au inregistrat oamenii nostri de vanzari, dar si pe cele legate de situatia pietei, de pretul actual al apartamentelor, de evolutia preconizata de analistii pentru urmatorii ani si de nevoia de locuinte. In urma tuturor acestor analize, s-a luat decizia unor noi achizitii”, a adaugat Hauge.

Fondul de investitii norgevian Romania Invest, infiintat in ianuarie 2006, are un portofoliu de aproximativ 800 de apartamente in sapte proiecte imobiliare din Capitala: German Residenz (dezvoltat de Tiriac Imobiliare), Ten Blocks (situat in Militari), Platinum Vitan Towers (cartierul Vitan), Planorma (str. Doamna Ghica), Blue Tower (dezvoltat de Copper Beach pe str. Fabrica de Gheata), Armonia Titan (construit de Adama) si My Dream Residence (sos. Pipera-Tunari).

Citeste si Daca nu era Prima Casa, vindeam dublu.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri