Grupul israelian Aura Investments a vandut dezvoltatorului Globe Trade Centre (GTC) 37% din actiunile detinute in cadrul companiei NCC, care dezvolta in Romania centrele comerciale Galleria, pentru a-si acoperi datorii in valoare de 13,6 milioane de euro, scrie publicatia Haaretz.

NCC este un parteneriat format de GTC si Aura pentru dezvoltarea centrelor comerciale Galleria in Romania. Dupa vanzarea a 37% din actiuni catre GTC, Aura a mai ramas cu 13%.

GTC a deschis pana in prezent trei centre comerciale Galleria si intentioneaza sa inagureze inca trei in urmatorii trei ani, potrivit declaratiilor recente ale lui Shimon Galon, CEO al dezvoltatorului GTC Romania.

Galonm a mai anuntat ca a redus chiriile cu circa 50% in proiectele Galleria si ca zece retaileri chiriasi sunt in insolventa. GTC este prezent prin lantul Galleria in orasele Suceava, Piatra Neamt si Buzau.

La nivel global, GTC a anuntat pierderi de aproape 140 milioane de euro pentru anul 2009. Compania a fost fondata in anul 1994, in Varsovia, in prezent fiind activa in Polonia, Ungaria, Cehia, Romania, Croatia, Slovacia, Bulgaria, Rusia si Ucraina.

Impreuna cu Aura, GTC planuia sa dezvolte alte centre comerciale Galleria in orasele Bucuresti, Galati, Bistrita si Arad.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si
Shimon Galon va renova fostul Hotel Dunarea de langa Gara de Nord