Iesirea la Marea Neagra, costul redus al fortei de munca si al terenurilor sunt cateva dintre argumentele care sustin dezvoltarile de spatii industriale. Ele sunt insa rapid combatute de absenta infrastructurii si neadaptarea mediului de afaceri local la nevoile investitorilor.
Pentru piata imobiliara, 2009 a fost un an de asteptare, iar piata spatiilor logistice nu a facut execeptie. Tranzactiile de inchiriere au revenit abia la sfarsitul anului, in perioada noiembrie-decembrie, totalizand circa 53.000 mp, potrivit estimarilor companiei de consultanta imobiliara King Sturge. Anul acesta a inceput insa intr-un ton mai optimist, circa 40.000 de mp fiind inchiriati pana in prezent. Cu toate acestea, piata spatiilor industriale trece inca printr-o perioada dificila.

“Rata de neocupare a continuat sa creasca, de la 12% la sfarsitul anului trecut si pana la 14% in prezent. Chiriile s-au stabilizat la 4-4,25 euro/mp, iar randamentele ocileaza in jurul valorii de 10,5%”, a declarat Irina Iliescu (foto), consultant al departamentului industrial al King Sturge, in cadrul evenimentului The Logistics Conference, organizat de King Sturge si agentia United.

Perspectivele pentru piata de logistica sunt optimiste, chiar daca daca suprafetele cautate de chiriasi s-au diminuat si variaza intre 1.000-5.000 mp. In plus, foarte putine dezvoltari speculative au fost anuntate, intrucat dezvoltatorii sunt inca tematori.

Lipsa infrastructurii ramane principala problema

Cea mai mare problema a investitorilor din piata spatiilor industriale ramane insa infrastructura precara, spune Robin Martens, director general al Archicom, firma olandeza furnizoare de servicii de consultanta, inginerie si arhitectura pentru retaileri si parcuri industriale.

“Sunt 350 milioane de tone de marfuri in Romania, insa nu exista tranzit. Romania se confrunta cu o lipsa de profesionalism in piata de logistica si cu lipsa infrastructurii. Potentialul portului Constanta este enorm, dar nu este exploatat”, a explicat seful Archicom.

De cealalta parte, Borbely Karoly, secretar de stat la Ministerul Economiei, spune ca guvernul este constient de starea infrastructurii si de problemele oamenilor de afaceri, cu care poarta discutii zilnice, insa Romania are si avantaje fata de tarile din regiune.

“Cota de 16% este una din cele mai performante din Europa. Este adevarat ca recuperarea TVA merge greu, desi am facut numeroase demersuri in acest sens. Mi-as dori ca ministerul sa aiba un sac mare cu bani si sa ajute investitorii straini, insa nu se poate”, a declarat Karoly.

Si director general al Archicom este de acord ca Romania are, pe termen lung, avantaje in comparatie cu tarile din regiune, insa in acest moment nu este competitiva cu aceste tari si toate discutiile sunt doar la nivel de teorie.

“Nu avem nicio scoala internationala in afara Bucurestiului. Cum am putea atrage investitorii in orasele din provincie? Trebuie sa ne adaptam la nevoile investitorilor daca vrem sa-i atragem, dar mai ales sa-i pastram”, a adaugat Robin Martens.

Preturile terenurilor sunt inca ridicate, in opinia investitorilor



Desi consultantii imobiliari aduc ca argument preturile scazute al terenurilor, cuprinse intre 25 si 40 euro/ mp potrivit celor mai recente informatii, investitorii nu considera ca acest nivel este suficient pentru a motiva noi investitii.

“Clientii cu care am discutat cred ca preturile terenurilor sunt inca ridicate, iar infrastructrua este saraca. Observam insa o cerere pentru cladirile care pot fi finantate prin fonduri europene”, a declarat Victor Constantinescu (foto jos), partener in cadrul casei de avocatura Biris Goran.

Preturile terenurilor pentru dezvoltari industriale sunt cuprinse intre 25 si 40 euro/ mp, potrivit estimarilor recente ale companiei Colliers. In 2008 insa, cel mai ieftin teren care se putea gasi pe piata varia intre 35-60 euro /mp.


Citeste si
Top 5 motive pentru a investi in spatiile logistice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri