21 Iunie 2010

Primul mall in faliment, vandut pentru 30,5 mil. euro unor investitori romani



Centrul comercial Tiago Oradea, aflat in faliment, a fost vandut astazi in cadrul unei licitatii tip olandez pentru suma de 30,5 milioane de euro plus TVA, cumparatorul fiind societatea Shopping Center Holding, controlata de mai multi oameni de afaceri romani, potrivit Casei de Insolventa Transilvania, desemnata lichidator judiciar.
“Tiago Mall Oradea a fost adjudecat astazi in schimbul sumei de 30,5 milioane de euro plus TVA, reprezentand 85% din valoarea de evaluare. Cumparatorul a fost societatea Shopping Center Holding, reprezentata de mai multi romani. In urma acestei vanzari, UniCredit Tiriac Bank (n.r. banca finantatoare) isi va recupera integral creanta”, a declarat, pentru Wall-Street, Andreea Anghelof, partener in cadrul Casei de Insolventa Transilvania.

La licitatie s-au inscris doua companii, dupa ce la prima licitatie niciun potential cumparator nu s-a aratat interesat, pretul de pornire fiind atunci de 35,5 milioane de euro plus TVA.

Cumparatorul are la dispozitie 60 de zile pentru a achita integral pretul, urmand apoi ca procedura de faliment sa fie inchisa, a adaugat Anghelof.

Firma Shopping Center Holding este detinuta de compania Karias Trading Limited (90% din actiuni), inregistrata in Cipru si de omul de afaceri aradean Dumitru Ciocoiu (10%), cunoscut pentru implicarea sa in proiectul de birouri Baneasa Business & Technology Park, arata datele de la Registrul Comertului.

Pe 30 aprilie, Tribunalul Municipiului Bucuresti a dispus inceperea procedurii falimentului companiei MLS Oradea, partea a grupului irlandez Miva, aflata in procedura de insolventa inca din toamna anului trecut.

Tiago Mall Oaradea are o suprafata de aproape 30.000 mp inchiriabili si reprezinta o investitie de peste 60 milioane de euro.



Citeste si