Compania Namco Bandai Networks Romania, producatorul jocului Pac-Man, a inchiriat o suprafata de 1.418 mp de birouri in complexul Riverplace, detinut de fondul austriac de investitii Europolis, a anuntat consultantul imobiliar The Advisers/Knight Frank, intermediarul tranzactiei.
Namco Bandai Networks Romania va ocupa o suprafata de 1.418 mp la etajul trei al cladirii Atrium House, din cadrul complexului Riverplace (foto), amplasat in apropiere de statia de metrou Petrache Poenaru (fosta Semanatoarea).

Contractul a fost semnat pentru o perioada de cinci ani, incepand cu data de 1 iulie. Anterior, in perioada noiembrie 2008 – iunie anul curent, Namco Bandai si-a desfasurat activitatea in Global Business Center, unde avea inchiriata o suprafata de aproximativ 1.600 mp.

Echipa de consultanti care a intermediat tranzactia a fost formata din Horatiu Florescu, presedinte & CEO si Claudia Suhan, senior consultant in cadrul The Advisers/Knight Frank.

“In prezent, gradul de ocupare a spatiilor inchiriate in Riverplace este de 100 %”, a declarat Marian Roman, managing director al Europolis Romania.

Complexul Riverplace este format din doua cladiri, Riverview House si Atrium House, avand o suprafata totala inchiriabila de circa 50.000 mp.

In Romania, portofoliul actual de proprietati aflat sub managementul Europolis include cladirile de birouri Europe House (14.500 mp) si Riverplace (46.800 mp) si un parc logistic, Europolis Park Bucharest (215.000 mp).

La sfarsitul lunii iunie, fondul austriac de investitii CA Immobilien Anlagen AG (CA Immo), proprietarul cladirilor Opera Center si Bucharest Busines Park din Bucuresti, a ajuns la un acord cu Österreichische Volksbanken, pentru a achizitiona fondul Europolis in schimbul sumei de 272 milioane de euro.

Sursa foto: europolis.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri