3 August 2010

Oracle devine cel mai mare chirias din zona Floreasca - Barbu Vacarescu: Peste 20.000 mp de birouri



Dupa ce anul trecut si-a mutat o parte din birourile din Piata Victoriei in cladirea Floreasca Business Park, fiind cel mai mare chirias al proiectului, Oracle a anuntat inchirierea unei suprafete de 7.000 mp in cladirea Nusco Tower si a devenit astfel cel mai mare chirias din zona Floreasca – Barbu Vacarescu, avand peste 20.000 mp de birouri.

Oracle Romania, subsidiara producatorului american de software Oracle Corporation, si-a prelungit cu inca cinci contractul de inchiriere pentru cei 7.173 mp de birouri ocupati in Oracle Tower si a inchiriat 7.000 mp in cladirea Nusco Tower (foto), amplasata pe bulevardul Barbu Vacarescu. Ambele tranzactii au fost intermediate de compania de consultanta imobiliara The Advisers/Knight Frank.

Pe langa aceste birouri, Oracle mai ocupa o suprafata de 7.314 mp de birouri in proiectul Floreasca Business Park, inaugurat de Portland Trust anul trecut. Din toamna, dupa ce isi va lua in primire birourile din Nusco Tower, Oracle va deveni cel mai mare chirias din zona Floreasca – Barbu Vacarescu, avand aproape 21.500 mp de birouri.

“Oracle a fost primul chirias in Oracle Tower si prima companie care s-a orientat catre zona Floreasca – Barbu Vacarescu, in prezent cea mai cautata zona pentru spatiile de birouri. A doua tranzactie a fost reprezentata de inchirierea unei suprafete de 7.314 mp in Floreasca 169A, unde, de asemenea, este cel mai mare chirias. Prin extinderea activitati in Nusco Tower, Oracle si-a intarit pozitia in aceasta zona”, a explicat Horatiu Florescu, presedinte & CEO al companiei The Advisers/Knight Frank.

Negocierile pentru cele doua tranzactii, prelungirea contractului in Oracle Tower si inchirierea birourilor din Nusco Tower, au inceput in primavara si au fost finalizate in luna iulie. Chiriile in zona Floreasca – Barbu Vacarescu variaza intre 16-18 euro/mp/luna, ceea ce inseamna ca Oracle plateste in total o chirie de peste 4 milioane de euro pe an.

Incepand din anul 2006, Oracle a ocupat o suprafata de 7.173 mp de birouri in Oracle Tower. Din 2009, Oracle si-a mutat birourile din cladirea Europe House, amplasata in zona Piata Victoriei, in cladirea Floreasca Business Park, cunoscuta si sub denumirea de Floreasca 169A.

Cladirea Nusco Tower are o suprafata construita de 24.000 mp, desfasurata pe 19 etaje si este dezvoltata de grupul italian Nusco, reprezentand o investitie de 50 milioane de euro. Grupul Nusco, care include divizia de imobiliare si compania Pinum Doors&Windows, este controlat de familia italiana Nusco si are activitati in Italia si in Romania.



Citeste si