16 Septembrie 2010

MedLife isi schimba sediul si deschide o clinica la Piata Presei



MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din Romania, isi va reloca sediul central in zona Piata Charles de Gaulle, unde a inchiriat o cladire cu trei etaje, urmand sa deschida o clinica si o farmacie in turnurile City Gate, de la Piata Presei, a anuntat consultantul imobiliar CBRE, intermediarul tranzactiilor.

„MedLife a inchiriat o 1.200 mp de birouri in cladirea Porumbaru BC, unde isi va reloca sediul central, si un alt spatiu in proiectul City Gate, unde va deschide o clinica si o farmacie”, a declarat Victor Rachita, account manager in cadrul departamentului de birouri al consultantului CBRE Romania.

Porumbaru BC este amplasata in zona de centru-nord a Capitalei, langa Piata Charles de Gaulle, si este construita pe cinci niveluri, respectiv subsol, parter si trei etaje. Cladirea a fost inchiriata in totalitate de operatorul de servicii medicale.

Cel de-al doilea spatiu inchiriat de MedLife va fi amenajat la parterul turnului de nord din cadrul proiectului City Gate, fiind destinat unei clinici medicale si unei farmacii, se mai arata in comunicatul CBRE.

MedLife a fost infiintat in urma cu 14 ani si in prezent detine 15 hiperclinici, 5 laboratoare, 28 de centre generaliste, 6 centre cu specializare unica si 110 de clinici medicale partenere - in Bucuresti si in tara. MedLife detine cel mai mare spital privat din Romania - Life Memorial Hospital, o investitie de 17 milioane de euro.

Anul trecut, SGAM a intrat in actionariatul operatorului de servicii medicale private prin preluarea unui pachet de 36% din actiuni. Restul actiunilor sunt detinute de familia Marcu si de IFC. Recent, IFC a decis sa finanteze cu 10 milioane de euro programul investitional de 20 de milioane de euro al MedLife pentru urmatorii trei ani.



Citeste si