Angajatii care vor sa devina antreprenori si sa-si deschida o afacere sezoniera sau de nisa in zonele pietonale cu trafic intens, au nevoie de un buget de maximum 1.500 de euro pentru inchirierea unui spatiu de 50-80 de metri patrati, arata o analiza facuta de compania de consultanta imobiliara Regatta – Real Estate Company.
“Actualul context economic a transformat tot mai multi fosti angajati in antreprenori. In momentul in care au pus bazele unui business propriu, majoritatea au cautat solutii care sa ofere un maxim de rentabilitate, insa cu investitii minime. Astfel, in ultima perioada, se remarca in piata o crestere a numarului afacerilor sezoniere si de nisa, mai ales in zona de timp liber. Un exemplu elocvent este reprezentat de magazinele de biciclete care se deschid in zonele urbane, in general, si in Bucuresti, in special. In ultimele luni s-au deschis 6-7 astfel de spatii doar in Capitala”, afirma reprezentantii companiei.

Spre deosebire de afacerile mici, care se adreseaza unui numar foarte mare de locuitori, businessurile ce vizeaza un segment restrans de consumatori necesita spatii mai mari, cu suprafete cuprinse intre 50 si 100 mp, situate in zona centrala si ultracentrala ori in zone cu locuitori ale caror venituri sunt mai mari, cum ar fi Pipera si Iancu Nicolae (in Bucuresti). In astfel de situatii, bugetul alocat inchirierii depaseste 1.500 de euro.

„Desi in acest moment inchirierile sezoniere au o pondere foarte mica in totalul cererilor de spatii comerciale, cererea se mentine pe un trend constant fata de anii anteriori si putem spune ca reprezinta o pondere destul de semnificativa in piata inchirierilor, desi nu poate depasi inchirierile facute de marile companii de retail. Totusi exista localitati, cum ar fi cele situate pe litoral sau la munte, unde inchirierile sezoniere reprezinta o pondere foarte mare in piata inchirierilor din zona respectiva”, spune Costel Alecu, department manager retail & Industrial in cadrul Regatta Real Estate Company


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri