Retailerul suedez de imbracaminte H&M si cel francez de articole sportive Decathlon vor deschide in 2011 cate un magazin in mall-ul Polus Center Constanta, redenumit Maritimo Shopping Center, detinut de grupul austriac Immofinanz.
Immofinanz, rezultat in urma fuziunii Immofinanz AG si Immoeast, vrea sa finalizeze constructia Maritimo Shopping Center in luna septembrie 2011, potrivit datelor grupului austriac, un alt chirias important al centrului comercial fiind lantul francez de hipermarketuri Auchan, potrivit Mediafax.

Magazinul retailerului suedez H&M din centrul din Constanta este primul din provincie anuntat oficial.

Pana acum au fost facute publice doar locatiile din Bucuresti unde vor fi deschise unitati H&M, primele magazine urmand sa fie amplasate in AFI Palace Cotroceni si Baneasa Shop­ping City din 2011. Potrivit informatiilor disponibile pe piata, retailerul suedez va fi prezent si in Unirea Shopping Center, Plaza Romania, Bucuresti Mall si Sun Plaza.

Pe de alta parte, retailerul francez de articole sportive Decathlon a deschis pana in prezent doua magazine in Romania, in Bucuresti, in Militari Shopping Center, al companiei austriace Atrium Real Estate Management, si in centrul Polus Center Cluj, detinut, de asemenea, de Immofinanz.

Reprezentantii retailerului au anuntat in luna august ca intentioneaza sa mai deschida alte magazine la Brasov, Bucuresti si Iasi, apoi in Timisoara, Craiova si Constanta.

Maritimo Shopping Center ar urma sa aiba o suprafata inchiriabila de 51.000 de metri patrati si se afla in constructie din 2007, dar finalizarea a fost prevazuta initial pentru 2009. Centrul comercial va avea circa 130 de chiriasi. Immofinanz a preluat in acest an integral centrul comercial mallul de la compania TriGranit, cu care a semnat inca din 2007 un contract de achizitie a mall-ului.

Complexul este amplasat pe Bulevardul Aurel Vlaicu si potrivit Immofinanz are o arie de acoperire totalizand 530.000 de locuitori. Immofinanz detine in Romania 50 de proprietati finalizate si in diverse alte stadii ale constructiei evaluate la sfarsitul lunii iulie la 957 milioane euro.

Printre proiectele finalizate detinute de Immoeast in Romania se numara Polus Center Cluj-Napoca, Armonia Arad, Euromall Galati pe segmentul spatii comerciale, S-Park, Iride Business Park, Bucharest Corporate Center, Victoria Park pe birouri. Compania mai detine trei parcuri logistice.

Compania a avut in anul financiar 2009-2010, incheiat la 30 aprilie, venituri de 70,8 milioane de euro in Romania, in scadere cu 8,5% fata de anul financiar anterior.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri