Centrul comercial Gold Plaza din Baia Mare, dezvoltat de compania ungara Futureal si fondul austriac de investitii Immofinanz, va fi deschis publicului astazi, la ora 15, printre cei mai important chiriasi ai sai numarandu-se hipermarketul Cora, operatorul Cinema City si retailerii C&A, New Yorker, Deichmann si Takko.
Amplasat la intersectia bulevardelor Decebal si Victoriei, Gold Plaza este primul mall din Baia Mare si a necesitat o investitie de circa 97 milioane de euro. Proiectul a fost dezvoltat de compania ungara Futureal (25% din actiuni) in parteneriat cu fondul austriac Immofinanz (75%), care va prelua toate actiunile centrului comercial dupa livrare.

Cei mai importanti chiriasi ai Gold Plaza sunt hipermarketul Cora - cu o suprafata totala de aproximativ 7.600 mp, C&A, New Yorker, Deichmann, Takko, Leonardo, LC Waikiki, Domo, House of Art, San Francisco, Fox, Douglas, Centrofarm, Orsay, Best of Bowling, Kenvelo, Jeans Club si Cinema City – cu sase sali, agentul de inchiriere fiind compania de consultanta imobiliara Colliers International.

Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrala si de Sud Est, va inagura maine primul cinematograf modern din Baia-Mare, in care vor putea rula pana la 15 filme diferite pe saptamana. “Ca o noutate pentru piata cinematografica din regiunea Maramuresului, in noul multiplex cinefilii vor putea sa experimenteze tehnologia 3D digital”, declarau recent reprezentantii Cinema City Romania.

Tot maine, dezvoltatorii mall-ului vor organiza un concert in aer liber, pe o scena amplasata in fata Gold Plaza, formatiile invitate fiind Iris, Sistem, Smiley si Andreea Banica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri