Compania Danya Cebus, subsidiara a grupului Africa-Israel Investments (AFI), a semnat un contract de 100 de milioane de sekeli (circa 20 milioane de euro) cu GTC Romania si Aura Romania pentru constructia si instalarea infrastructurii mall-ului Galleria Arad, dezvoltat de cele doua companii.
Astfel, contractul prevede ca dezvoltatorii sa plateasca Danya 50 de milioane de sekeli pentru constructia mall-ului si 50 de milioane de sekeli pentru instalarea infrstructurii, potrivit cotidianului israelian Globes, citat de Mediafax. Constructia Galleria Arad va dura zece luni.

Shimon Galon, seful dezvoltatorului imobiliar GTC Romania, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca GTC a desemnat compania israeliana Danya Cebus contractor general al constructiei Galleria Arad, iar mall-ul va fi gata in a doua parte a anului viitor.

GTC controleaza 85% din mallul din Arad, in timp ce Aura Investments detine restul de 15%. Mall-ul din Arad este inchiriat, inca din faza de proiect, in proportie de 53%.

GTC detine in prezent trei mall-uri sub brandul Galleria, la Suceava, Piatra Neamt si Buzau. Pe segmentul de birouri, GTC a construit imobilele Europe House si America House, ambele vandute. Compania mai detine complexul City Gate, din Piata Presei si o serie de terenuri in Bucuresti pentru proiecte rezidentiale totalizand circa 4.000 de locuinte. GTC dezvolta si un complex rezidential, in nordul Bucurestiului, Felicity, cu 1.200 de apartamente.

Grupul israelian Africa Israel Investments a dezvoltat in Bucuresti centrul comercial AFI Palace Cotroceni si mai detine in Romania prin divizia AFI Europe mai multe hoteluri, dar si proiecte comerciale, rezidentiale si de birouri.

Aura Investments, partea grupului israelian Aura Group, dezvolta in Romania mai multe proiecte rezidentiale, in Bucuresti, Ploiesti, Brasov, Piatra Neamt si Snagov, sau comerciale, in Ploiesti Brasov si alte orase.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri