Century 21 Romania, compania care detine pe plan local master franciza retelei Century 21 Real Estate LLC din Statele Unite, se va extinde in zona Pantelimon printr-o noua sucursala imobiliara, investitia fiind estimata la 25.000 euro.
Anterior, agentia a activat sub numele de New Age Imobiliare, iar din luna decembrie va functiona sub numele Century 21 New Age si va opera in sectorul 2 al Capitalei.

“Cei doi parteneri ai agentiei sunt Constantin Smercinschi si Daniel Iacob. Investitia este de aproximativ 25.000 euro si include taxa initiala de franciza, mobilierul, echipamentele si personalizarea agentiei”, a declarat, pentru wall-street.ro, Gabriel Alexandru, vicepresedintele retelei Century 21.

Sediul sucursalei Century 21 New Age este amplasat in incinta complexului Miramar din Pantelimon si are o suprafata de 80 mp, desfasurata pe doua niveluri: la parter se afla receptia si o sala de sedinte, iar la etaj sunt birourile agentilor.

“In prezent, in noua sucursala Century 21 lucreaza cinci angajati, insa pana la sfarsitul lunii martie 2011 echipa va creste la 15 agenti. Suntem in plina campanie de recrutare iar in procesul de selectie sunt analizati aproximativ 750 de candidati”, a declarat Constantin Smercinschi, managing partner si fondatorul agentiei imobiliare.

Century 21 Romania numara patru agentii imobiliare detinute si operate in mod independent, avand o echipa de 45 de agenti, la care se adauga noua sucursala din Pantelimon, precum si urmatoarea pe lista lansarilor, amplasata in cartierul Titan.

Citeste si Cum se schimba strategia unei retele de agentii imobiliare pe timp de criza.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri