Britanicii de la Aviva au intrat pe piata locala in anul 2000 cu numele Commercial Union, iar biroul lor era situat pe bulevardul Mircea Eliade din Capitala. Astazi, sediul central al asiguratorului se afla in apropierea Pietei Victoriei.
"Ne-am mutat in noul sediu in data de 1 iulie 2009, iar in alegerea acestuia, a contat atat zona centrala, de business, cat si accesul facil al angajatilor", a spus Mihai Popescu (foto), CEO al Aviva Romania.

Cladirea Premium Business Point, sediul companiei Aviva, este amplasata pe strada Buzesti nr. 76-80, in proximitatea Pietei Victoriei din Capitala. Suprafata inchiriata de Aviva Romania ajunge la 2.750 metri patrati, dispusi pe patru etaje, circa 150 de angajati lucrand in acest spatiu.

O suprafata de 2.223 de metri patrati sunt destinati activitatii Aviva Asigurari (trei etaje), iar 527 metri patrati, Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat (un etaj). Sediul anterior, situat tot pe strada Buzesti, avea 1.600 metri patrati, impartiti pe doua etaje.

"In amenajarea sediului Aviva Romania am incercat sa imbinam tehnologia cu traditia si istoria companiei Aviva plc. Decorul interior vorbeste clientilor si angajatilor despre cei peste 300 de ani de experienta ai acestei companii, iar compartimentarea spatiului interior tine cont de nevoile noastre operationale si ofera un grad sporit de confort colegilor nostri. De asemenea, fiecare etaj este denumit dupa una dintre companiile fondatoare ale grupului Aviva. Salile de meeting de pe fiecare etaj pastreaza acest mesaj - exista cate un perete cu autocolant, care ilustreaza istoria companiei", spune Mihai Popescu.

Sediul dispune de un numar de noua sali de conferinta, distribuite pe cele patru etaje. La nivelul patru, exista trei sali de conferinta cu pereti portanti care impreuna pot acomoda peste 100 de persoane. Doua dintre ele au videoproiector si aparatura pentru conferinta telefonica. Birourile individuale sunt destinate directorilor de departamente. Printre alte dotari ale sediului se pot enumera o cafeterie cu o capacitate de 50 de persoane, sapte chicinete si un numar de 25 de locuri de parcare.

Etajul intai este denumit Hand in Hand, dupa cea mai veche societate de asigurare din lume, infiintata in 1696, "in cafeneaua lui Tom". Astfel, Hand-in-Hand Fire Insurance Society este cea mai veche companie care a fost integrata ulterior in grupul Aviva. Principalul obiect de activitate erau asigurarile impotriva incendiilor, asigurarile generale si in special asigurari pentru vase maritime si incarcatura acestora.

In anul 1861, un incediu devastator izbucneste in Londra si societatile de asigurari existente cresc valoarea primelor de asigurari platite, ceea ce a condus la protestul negustorilor englezi. Protestul acestora s-a materializat cu infiintarea unei noi societati care sa ofere asigurari impotriva incendiilor - Commercial Union. Un an mai tarziu, in 1862, in portofoliul de produse al companiei este inclusa si asigurarea de viata. Numele acestei foste societati britanice de asigurare a fost acordat etajului al doilea din cadrul noului sediu Aviva Romania.

Etajul al treilea poarta denumirea de General Accident, dupa numele dat in Perth, Scotia, de un grup de oameni de afaceri companiei de asigurari General Accident, in anul 1885. Asociatia si-a extins repede activitatea si in domeniul asigurarilor de sanatate, a asigurarilor de confidentialitate si furt. In 1891 compania se reorganizeaza, iar in 1906 isi schimba si numele in General Accident Fire and Life Assurance Corporation si intra pe segmentul asigurarilor de viata. Pe 25 februarie 1998 General Accident isi anunta fuziunea cu Commercial Union, noua companie formata fiind CGU Insurance.

Norwich Union este numele acordat etajului al patrulea. In anul 1797 - Norwich Union este infiintata in Norfolk de catre Thomas Bignold. Asigurarile impotriva incendiilor constituie principalul obiect de activitate al companiei pana in anul 1808, cand Thomas Bignold adauga si asigurarile de viata in portofoliul de produse al companiei, numele acesteia devenind Norwich Union Life Insurance Society.

"Prin fuziunea acestor companii a rezultat Grupul Aviva plc, care multa vreme a avut denumiri diferite in diverse colturi ale lumii - Norwitch Union, Commercial Union. Si in Romania Aviva in 2000 se numea Commercial Union Asigurari de Viata. In anul 2002 a inceput procesul de rebrandind, iar Romania a fost prima tara care si-a schimbat numele in Aviva. La nivel mondial procesul de rebranding a fost finalizat anul trecut si acum toate business-urile Aviva plc din intreaga lume se numesc Aviva", mai spune Mihai Popescu.

Aviva Romania are, in prezent, un numar de 150 de angajati, iar in ceea ce priveste programul de lucru, acesta este de luni pana vineri, mai putin in zilele declarate sarbatori legale.

Alaturi de Aviva Romania, printre locatarii cladiri Premium Point se numara si Certinvest, Reuters sau Fondul Proprietatea. Cladirea a fost inaugurata la inceputul anului 2009, fiind dezvoltata de Premiumred, divizia de dezvoltari imobiliare a Investkredit din cadrul grupului Volksbank. Relocarea sediului Aviva a fost intermediata de compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle.

Chiriile pentru spatiile de birouri de clasa A din zona Piata Victoriei variaza intre 18-20 euro/mp/luna. Proiectul Premium Point a fost nominalizat de companiile de consultanta imobiliara chestionate de Wall-Streeet.ro ca fiind unul din cele mai bune proiecte de birouri din Bucuresti.

Aviva este prezenta pe piata din Romania prin intermediul a doua companii: Aviva Asigurari de Viata si Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat.

BIROU DE COMPANIE este o sectiune saptamanala care prezinta birouri ale celor mai puternice firme din Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri