Anul viitor vor intra in procedurile de insolventa sau faliment proiecte imobiliare locale cu o valoare de aproximativ 500 de milioane de euro, potrivit estimarilor Coldwell Banker Affiliates of Romania, companie locala de consultanta imobiliara.
“2011 va fi anul marilor insolvente si falimente in imobiliare, volumul proiectelor care vor ajunge in aceasta situatie urmand sa fie cel putin dublu comparativ cu acest an. Estimam ca valoarea totala a proiectelor care vor ajunge in insolventa sau faliment va fi de aproximativ 500 de milioane de euro”, declara Valentin Ilie (foto), CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Estimarea nu include proprietatile detinute de persoane fizice, precum locuintele individuale, segment pe care vor aparea cateva mii de cazuri in 2011, potrivit unor estimari recente ale consultantilor Coldwell Banker, si nici activele imobiliare detinute de companii a caror activitate de baza nu este reprezentata de dezvoltarea imobiliara, de inchirierea si de vanzarea spatiilor de profil.

In prezent, exista proiecte imobiliare cu valoare cumulata de peste 200 de milioane de euro care se afla intr-una din cele doua situatii. “Au trecut deja doi ani de criza iar institutiile finantatoare au inceput sa capete experienta si curaj. Bancile si-au format echipe specializate in domeniul executarilor silite, au avut loc cam toate discutiile si negocierile posibile cu proprietarii proiectelor, s-au analizat toate variantele existente, unii actionari ai proiectelor au mai adus capital propriu insa fara succes pentru proiecte iar acum nu mai ramane decat calea insolventei sau a falimentului”, mai declara Valentin Ilie. (Vezi aici ce a invatat managerul din primii doi ani de criza)

Aceasta tendinta a fost anticipata si de Alin Buftea, coordonatorul practicii de real estate in cadrul casei de avocatura DLA Piper, in cadrul unui interviu acordat Wall-Street.ro: 2011 se anunta a fi un an cu mai multe falimente, in principal pentru jucatorii din sectoarele de retail si rezidential.

Coldwell Banker anticipeaza ca in 2011 vor aparea mai multe cazuri de insolventa sau faliment in randul proiectelor rezidentiale si a companiilor detinatoare de terenuri pe care nu a fost inceputa insa dezvoltarea unui proiect. Segmentul spatiilor comerciale va ramane in continuare la fel de expus, mai ales in ceea ce priveste centrele comerciale fara ancore puternice, amplasate in zone secundare, orase de dimensiuni mici si medii sau unde concurenta este ridicata, in timp ce segmentul spatiilor de birouri va fi mai putin expus, avand in vedere costurile de dezvoltare mai reduse comparativ cu veniturile lunare generate si a amplasamentelor mai bune.

“Insolventa nu este drumul spre pierzanie, multe proiecte se pot restructura. Reprezentantii institutiilor finantatoare spun ca doresc sa vanda proiecte intrate in faliment, nu intentioneaza sa le pastreze in portofoliu sau sa le administreze. Va fi insa mai dificil in ceea ce priveste proiectele finalizate, care genereaza deja venituri si care vor trebui administrate pana la vanzare si restructurate pentru a se putea obtine un pret cat mai bun”, mai afirma Valentin Ilie.

Coldwell Banker Affiliates of Romania administreaza deja proprietati executate de catre institutiile finantatoare cu o valoare de peste 20 de milioane de euro. Activitatea este desfasurata prin intermediul Coldwell Banker REO Experts, divizie specializata in administrarea, managementul interimar si vanzarea activelor imobiliare neperformante intrate in posesia bancilor sau aflate in cadrul procedurilor de insolventa.

Citeste si Top 5 evenimente care au influentat piata rezidentiala in 2010



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri