5 Ianuarie 2011

Promovari in reteaua de mall-uri a lui Iulian Dascalu



Sorin Guttman, in varsta de 38 de ani, il inlocuieste incepand cu data de 3 ianuarie 2011 pe Lilian Furtuna la conducerea centrului comercial Iulius Mall Cluj, dupa ce Furtuna a fost promovat ca manager de dezvoltare in cadrul retelei Iulius Group, detinuta de omul de afaceri iesean Iulian Dascalu.

Sorin Guttman (foto) este absolvent al Universitatii Tehnice Cluj-Napoca, cu specializare in inginerie – Tehnologia Constructiilor de Masini (T.C.M.) – si are studii post-universitare. El va coordona centrul comercial Iulius Mall din Cluj, care are 210 magazine si o suprafata inchiriabila de 51.731 mp.

Fostul manager al mall-ului, Lilian Furtuna a preluat conducerea Iulius Cluj in luna martie 2008 si dupa aproape trei ani, in care mall-ul a inregistrat un trafic de peste 41 milioane de vizitatori, Furtuna a fost promovat ca manager de dezvoltare in cadrul retelei Iulius Group.

In prezent, reteaua detinuta de Iulian Dascalu dezvolta la Iasi ansamblul urbanistic Palas, o investitie de peste 260 milioane de euro. Proiectul va fi inaugurat in toamna acestui an si include un mall, prima strada comerciala din Romania, o parcare subterana cu 2.500 locuri, cladiri de birouri clasa A, o componenta hoteliera, locuinte si o gradina publica de 50.000 mp.

Reteaua Iulius Group a fost infiintata in anul 1991 de catre Iulian Dascalu si in prezent detine patru mall-uri in Iasi, Timisoara, Suceava si Cluj-Napoca. Omul de afaceri iesean este considerat cel mai mare proprietar de mall-uri, detinand prin intermediul companiei Iulius Group o suprafata construita de 426.346 mp de spatii comerciale.



Citeste si