7 Februarie 2011

O filiala a Imotrust ia 19,3 mil. lei de la BT pentru un bloc de locuinte



Actionarii Arcvia Minerva (ASCE), filiala a dezvoltatorului imobiliar Imotrust Arad (ARCV), au aprobat propunerea firmei privind contractarea unui imprumut de 19,3 milioane lei de la Banca Transilvania (TLV), pentru constructia unui bloc de locuinte.

Creditul ipotecar ar urma sa fie contractat pentru o perioada de cinci ani de la sucursala din Arad a Bancii Transilvania si va fi garantat cu active proprii ale Arcvia si ale societatilor din grupul Imotrust, informeaza Mediafax.

Blocul va avea sase etaje.

Compania Imotrust a fost infiintata in anul 2006, prin fuziunea a sase societati membre ale grupului Codlea din Arad, si activeaza pe piata imobiliara, de constructii civile si industriale. Compania este controlata indirect de omul de afaceri Alexandru Bercea, care detine in prezent 69,19% din actiuni.

Arcvia are un capital social de 1,1 milioane lei, divizat in 473.429 de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei.

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Arcvia a fost realizata la 26 ianuarie, cand pretul a stagnat la 13,4 lei. La aceasta cotatie, firma are o capitalizare de 6,3 milioane lei.



Citeste si