Lipsa prevenției și lacunele de educație fac ca pacientul român să ajungă la medicul stomatolog abia atunci când are probleme destul de grave. Astfel, nici 5% dintre pacienți nu previn afecțiunile dentare, potrivit celor declarate, într-un interviu acordat Wall-Street, de Dr. Anca Vereanu, medic cu peste 20 de ani de experiență.

„Chiar și după ce plătesc bani frumoși pe tratamente, mulți dintre pacienți nu mai vin la control. O altă problemă este că mulți investesc în device-uri scumpe de spălat pe dinți, dar nu știu tehnica de spălat pe dinți și nici nu se informează deoarece consideră ca o periuță electrică face totul”, a explicat medicul stomatolog.

Dr. Anca Vereanu și-a început cariera medicală în 1997, la Spitalul Militar, unde a lucrat peste 10 ani. Apoi, în 2003, medicul stomatolog a decis să își deschidă și un cabinet privat la demisolul casei în care locuia. Lucra în paralel la Spitalul Militar și preda și la facultate.

Șapte ani mai târziu, a realizat că trebuie să treacă la următoarea etapă în carieră, și, în urma unei investiții de aproape 350.000, a deschis clinica Dr. Vereanu.

„Am deschis o clinică stomatologică cu trei scaune pe strada Paris pentru a fi ușor accesibilă. Pentru că sunt o perfecționistă, am implementat proceduri foarte clare în clinică, de la cum se salută pacientul până la formulele de adresare în email”, a mai declarat aceasta, pentru wall-street.ro.

În interviul VIDEO de mai jos, aflați părerea Ancăi Vereanu despre calitatea medicilor stomatologi formați în România, dar și despre lucrurile pe care ar trebui să le luăm în calcul atunci când ne alegem medicul sau clinica stomatologică.

Te invităm la Future Healthcare, eveniment wall-street.ro dedicat domeniului farmaceutic și serviciilor medicale, unde Silvia Goliță, psihoterapeut în cadrul Clinicii Oana Nicolau va vorbi despre prevenția în mental health prin prezentarea Pași pentru bunăstarea noastră. Cum să previi dificultățile emoționale prin soluții digitale”. Înscrie-te gratuit la conferință aici!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri