Libertatea a intrat în posesia unui document prin care Școala Gimanzială nr. 56 din Capitală anunță că fiica unei femei infectate cu coronavirus, care învață la clasa IC, a fost la școală până ieri, iar femeia n-a anunțat că este suspectă ori că a fost testată pozitiv.

Femeia este una dintre cele două persoane întoarse din Israel pe 29 februarie. Școala anunță prin acest document că 22 de copii au intrat în contact direct cu fiica ei, care a fost la cursuri inclusiv ieri, 10 martie.

Mai mult, în aceeași sală, pe cealaltă tură, învață alți 33 de elevi, iar micuța a frecventat un after-school aflat pe aceeași stradă. „Documentul este veridic.

Știm că mama este internată la Spitalul Matei Balș din Capitală, iar, în acest moment, se fac testele pentru a se stabili dacă și fiica a luat infecția de la mama ei”, au confirmat reprezentanții Școli nr. 56, contactați telefonic de Libertatea.


Citeşte întreaga ştire: Fiica unei femei infectate cu coronavirus a fost la școală până ieri!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri