Romania dispune de un număr de 1.524 de teste pentru diagnosticare moleculară a COVID-19, în prezent, în cele 7 centre de boli infecţioase care au capacitate de diagnostic şi testare din Bucureşti (2 unităţi sanitare), Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Craiova, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

La acestea s-ar adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară şi alte 40.000 de teste rapide achiziţionate de către Compania Unifarm SA şi care sunt distribuite săptămâna aceasta către unităţile sanitare, pe bază de comandă, potrivit Agerpres.

Centrelor de testare din Capitală li se adaugă şi Laboratorul de referinţă acreditat OMS al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", care contribuie, alături de unităţile sanitare, la creşterea capacităţii de diagnosticare cu dotările existente.

De altfel, compania Unifarm achiziţionează şi aprovizionează permanent spitalele care solicită cu echipamente de protecţie pentru personalul medical, măşti, produse biocide pentru suprafeţe şi mâini, teste de diagnostic, medicamente.

"Pentru evitarea aglomerărilor la camerele de gardă şi unităţile de primiri urgenţe din spitale recomandăm cetăţenilor să contacteze cu prioritate, telefonic, medicul de familie, în cazul în care suspectează infectarea cu noul coronavirus. Eventuala prelevare de probe se va face la domiciliul persoanei, sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică", precizează GCS.

Sursa foto: Savanevich Viktar / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri