Cinci spitale din București și din țară vor primi, începând de joi, aparatură și echipamente medicale indispensabile, achiziționate din fondul de urgență deschis de Salvați Copiii România, pentru întărirea sistemului medical în lupta cu pandemia de Covid-19. Organizația este în dialog cu medicii din Suceava, unde situația este critică, în urma contaminării cu SARS-CoC2 a unui număr mare de cadre medicale, pentru a interveni rapid în refacerea capacității sistemului medical local, aflat sub o mare presiune în acest context.

Două ventilatoare de suport respirator vor ajunge la Spitalul Universitar de Urgență București, respectiv la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani.

În urma solicitărilor primite de la medici, 75 de kituri medicale de protecție, constând în halate impermeabile și costume chirurgicale, halate de protecție, ochelari de protecție, mănuși nitril, bonete tip cagulă, botoșei impermeabili, vor fi livrate Maternității Cantacuzino din București, Spitalului Clinic de Urgență Sibiu și Spitalului Județean Reșița.

Investiția, în valoare de 74.250 de euro, cu sprijin de la Farmaciile Catena, se adaugă echipării urgente pe care Salvați Copiii a făcut-o, la începutul săptămânii, Maternității Bucur, transformată în unitate medicală dedicată cazurilor de Covid-19.

Până acum, 48 de spitale (maternități, secții de pediatrie, secții de neonatologie, secții de terapie intensivă) au solicitat aparatură medicală vitală pentru salvarea nou-născuților și copiilor, în valoare totală de 3 milioane de euro.

Salvați Copiii România a deschis un fond de urgență pentru sprijinirea imediată a sistemului medical. Astfel, a fost deschis contul special RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc.

Persoanele fizice care vor sa ajute pot dona aici.

Până acum, au fost colectate fonduri totale în valoare de 177.556 de euro, prin solidaritatea în principal a următoarelor companii: Farmaciile Catena, Kaufland România, Oriflame și Asociația Club Sportiv "RO Club Maraton". De asemenea, suma de 10.337 de euro provine din donațiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor.

Sursa foto: Salvați Copiii

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri