Acționariatul Hidroelectrica a aprobat astăzi, 30 martie, în cadrul unei ședințe extraordinare, sponsorizarea unui număr de șapte instituții medicale, cu unități de primiri urgențe, cu suma totală de 10.033.000 lei. Decizia a fost luată ca urmare a situației de risc excepțional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, și în contextul creșterii constante a numărului confirmat de persoane infectate pe teritoriul României.

”Sprijinirea spitalelor românești tocmai a devenit prioritatea numărul unu în politica de sponsorizări a Hidroelectrica. Vedem cu toții în aceste momente nevoile stringente ale sistemului medical național, ale celor aflați în prima linie a luptei cu pandemia. Suntem alături de medici in efortul excepțional pe care îl fac pentru a-i vindeca pe cei bolnavi si a-i proteja pe cei vulnerabili. Am auzit chemarea în ajutor și răspundem: știm că e mare nevoie de echipamente de primă urgență, echipamente de protecție, materiale de curățare, echipamente sanitare, dezinfectanți și alte obiecte esențiale folosite în scopul protejării pacienților și al personalului", a declarat Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica.

Suma de peste 10,033 miloane de lei alocată acțiunilor de sponsorizare este repartizată unităților medicale după cum urmează:

  • Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș - 1.500.000 lei;
  • Spitalul Județean de Urgență Vâlcea - 1.500.000 lei
  • Spitalul Clinic Județean Mureș - 1.033.000 lei
  • Spitalul Județean de Urgență Deva - 1.500.000 lei
  • Spitalul Județean de Urgență Giurgiu - 1.500.000 lei
  • Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin - 1.500.000 lei
  • Spitalul Județean de Urgență „ Sfântul Ioan cel Nou” Suceava - 1.500.000 lei

Decizia de sponsorizare, precum și hotârârile privind alocările de sume au fost luate cu unanimitatea voturilor celor doi acționari, statul român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Fondul Proprietatea.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri