La nivelul spitalului Gerota, aparținând Ministerului Afacerilor Interne, au fost efectuate activități de dezinfecție și igienizare, iar în acest moment carantină a fost ridicată, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Personalul medical și tehnic a intrat în spital pentru a efectua alte activități necesare precum nebulizarea tuturor spațiilor.

Activitățile se desfășoară în condiții de protecție pentru tot personalul.

În acest moment spitalul nu poate primi pacienți și în aceasta unitate medicală nu se pot efectua consultații de specialitate.

Aceste proceduri medicale vor putea fi efectuate, în cel mai scurt timp, după finalizarea tuturor activităților de dezinfecție.

La Spitalul Gerota, fostul șef adjunct al Poliției Capitalei și șef la două sectoare din București n-a spus că a fost în Israel, mai exact în teritoriile ocupate, din Palestina, și internarea lui s-a transformat într-o sursă de infecție.

Sursa foto: pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri