Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Buzău a informat, luni, că începând din cursul acestei zile, 6 aprilie, a devenit obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiul public.

Potrivit sursei citate, "acolo unde nu se poate, pot fi folosite alte materiale de protecţie", potrivit Agerpres.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Buzău a hotărât, luni, că "în toate mijloacele de transport în comun, autobuze, microbuze şi taxiuri, şi în toate locurile publice, spaţii comerciale, farmacii, pieţe agroalimentare, instituţii publice, şantiere în lucru, etc purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi nasului este obligatorie".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri