În contextul pandemiei cu coronavirus, Clinicile Dr. Leahu susțin urgențele stomatologice în şase oraşe din România. Totodată, în ultimele două săptămâni, circa 400 de oameni şi-au tratat urgenţele stomatologice în cadrul clinicilor dentare fondate de Ionuț Leahu.

Cu o echipă de 65 de persoane pregătită pentru preluarea urgențelor, Clinicile Dentare Dr. Leahu din București (Caramfil 41), Pitești, Timișoara, Turda, Oradea și Constanța sunt deschise în timpul săptămânii, într-un program de la 10.00 la 16.00 și cu o programare în prealabil, pentru orice situație în care este nevoie de îngrijiri medicale imediate pentru controlul durerii, infecției și sângerării.

„Privim ca pe o normalitate continuarea activității în această perioadă dificilă la nivel uman şi social. Este, în primul rând, datoria noastră față de pacient să îi fim alături în condiții de dificultate. Este, totodată, un gest de responsabilitate și față de comunitate și domeniul în care activăm, al sănătății, întrucât aglomerarea centrelor UPU în aceste momente este ultimul lucru pe care ni-l dorim cu toții.

Experiența ultimelor două săptămâni ne-a arătat că nevoia de servicii stomatologice de urgență este reală – am avut 1600 de persoane care ne-au contactat, fiind consiliate de echipa noastră și aproximativ 400 de pacienți care au avut urgențe reale”, declară Ionuț Leahu, CEO și fondator al Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Problemele care pot provoca situațiile de urgență în stomatologie sunt diverse, iar în cadrul clinicilor s-au prezentat pacienți care s-au confruntat cu afecțiuni mai vechi care nu au primit tratamentul corespunzător în timp util, provocându-le infecții și abcese.

Vezi și: Cum se poate preveni răspândirea COVID-19 în activitatea stomatologică de urgență

Potrivit Colegiului Medicilor Stomatologi din România, urgențele care pot pune în pericol starea generală a organismului și induc nevoia de tratament imediat sunt: hemoragia postextracțională, pulpita acută, parodontita apicală acută, pericoronarita dinților incluși, alveolita postextracțională, celulitele, abcesele periosoase, fracturile de maxilar sau de mandibulă, luxația articulației temporo-mandibulare, traumatisme dento-alveolare, gingvostomatita ulceronecrotică.

Încă de la debutul pandemiei, pe lângă procedurile obișnuite aplicate în interacțiunea cu pacienții, echipa Clinicilor Dentare Dr.Leahu utilizează un protocol preventiv care include și triajul pacienților, prima etapă fiind chestionarul telefonic cu întrebări specifice despre accesarea anumitor zone de risc, urmat de reluarea acestor întrebări și pașii specifici la accesarea fiecărei clinici, inclusiv măsurarea temperaturii și, în funcție de toate aceste informații, continuând vizita medicală sau amânând-o, raportând cazul autorităților de sănătate publică ori direcționându-l pe pacient către un spital sau clinică.

Măsurile uzuale de protecție a pacienților și echipei sunt aplicate în continuare cu aceeași rigurozitate: dezinfectarea, folosirea lămpii UV și nebulizarea după fiecare pacient, utilizarea digii care împiedică formarea de aerosoli periculoși în timpul tratării dinților și punerii plombelor, protejarea echipei în permanență prin utilizarea mijloacelor de protecție precum scutul facial sau halatelor de unică folosință în cadrul intervențiilor chirurgicale, acestea fiind depuse în spații speciale pentru materiale contaminate și distruse conform tuturor normelor în vigoare, de către o firmă autorizată pentru a prelua deșeuri medicale.

„Auzim foarte des în aceste zile cât de importantă este igiena. În mediul în care activăm, sănătatea, aceasta constituie fundamentul acțiunilor noastre. Cu excepția triajului pacienților, foarte necesar în aceste momente, procedurile de lucru şi protocoalele pentru dezinfectare și sterilizare reprezintă o normalitate în activitatea noastră de zi cu zi în care ne confruntăm cu multe virusuri și bacterii”, adaugă Ionuț Leahu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri